Roman alegorico-parabolic, „Castelul” lui Aurel Antonie are o cheie la vedere: „La începuturile începuturilor, când a apărut Legea… nu era nimic.” Primul verset din Cartea Cărţilor sună astfel: „La început a fost Legea şi nimic nu exista iar Legea sălăşluia în Trupul Legii. Nimic nu era şi tot Nimicul şi tot Infinitul sălăşluia în trupul Legii. Cu mâna tare ţinea Legea întregul Univers şi tot Nimicul sălăşluia în Trupul Legii.”
Autorul Aurel Antonie devine autoreferenţial, dându-ne în continuare alte piste hermeneutico-po(i)etice: Biblia, tablele lui Moise, codul lui Hamurabi, Biblioteca. Miticul şi magicul coexistă, forţa lor acţionând prin conducătorii popoarelor, iar metafizica lui Heidegger ori gândirea lui Brâncuşi oferindu-ne, nouă, cititorilor de rând, căi de penetrare a Absolutului.
Scriitura propriu-zisă e uscată, rece, obiectivă, anticalofilă, antimetaforică, descărnată de orice retorism fastidios. Dialogurile au verosimilitate, într-un registru antimimetic, totuşi, deşi de un „realism” pur descriptic şi insistent verbal şi substantival.
