Oricat de „antioccidentali” s-ar declara, romanii interbelici raman profund ancorati in peisajul Europei. Un asemenea „personagiu venit din interbelic” este si Theodor Cazaban. I-am stat in preajma aproape cinci ani de zile, l-am ascultat povestind cu har o multime de scene si anecdote din vremea „junetii” si a exilului, l-am ascultat recitand, cum numai el stie s-o faca, sute si sute de versuri, l-am surprins tunand si fulgerand impotriva zodiei minciunii, perorand inspirat despre maestrii sai mizantropi, Nietzsche, Guénon, Lavastine. Pentru prima data l-am intalnit la Casa Romaneasca din Paris. Aveam, trebuie sa recunosc, o anumita reticenta fata de exilati. O reticenta dublata si de un soi de sfiala, sentiment care nu m-a parasit, de fapt, nici pana astazi. Cert este ca in fata lui Theodor Cazaban nu m-am simtit nicio clipa „excedat”, dornic sa pun capat unei discutii inutile sau jenante. Exista un criteriu dupa care se pot identifica exilatii „de rasa”: se abtin sa te dadaceasca. Nu se avanta sa te invete cu orice pret cum trebuie sa se comporte un „necivilizat” cazut din Est intr-o tara precum Franta, intr-un oras precum Parisul, intr-o universitate precum Sorbona, ori sa te lamureasca in privinta bataliilor seculare din ultimii… cincizeci de ani. Theodor Cazaban, dimpotriva, tinea sa ma descoasa, el, cu bucuria si curiozitatea unui vesnic student la fara frecventa, in legatura cu tot felul de chestiuni, in primul rand teologice, apoi de literatura clasica, nu in ultimul rand, politice.
De fapt, arunca intrebarile ca pretext de conversatie, pentru ca intrebarile creau imediat efectul bumerang scontat. Eu deveneam intrebatorul, iscoditorul adevarat, iar el, cum era si firesc, instanta menita sa-mi raspunda. Foarte repede ne-am transformat intr-un cuplu de „teroristi culturali”, avizi de tot si de toate. Impreuna am asistat la zeci de conferinte si colocvii; impreuna am urmarit si comentat zeci de emisiuni; impreuna am citit, anatemizat si admirat zeci de carti. Binecuvantat fie, asadar, exilul care mi-a daruit un asemenea invatator-prieten!
Cristian Badilita
