Ne-am obisnuit ca opera literara a lui Paul Goma (Mana, Orhei, 1935 – Paris, 2020) nu poate fi privita decat in contextul disidentei sale. De la primul roman, publicat in strainatate, si pana la ultimele carti, literatura lui e pusa in ecuatie cu disidenta sa si cu politicul.
Dar cartea sa de debut e un fapt pur-literar si apare intr-un timp in care disidenta scriitorului e intr-o stare mai mult latenta si e cunoscuta unui cerc restrans (dupa marturiile autorului, el intentiona sa debuteze cu un roman, dar recomandarile au fost sa inceapa cu proze de dimensiuni mici). Dar scriitorul (care publicase texte in presa literara) avea deja o biografie a unui indezirabil pentru regimul comunist: originea basarabeana, peregrinarile familiei refugiate in Romania, problemele tanarului literat cu scoala, facultatea, incadrarea in munca, un dosar de Securitate, un domiciliu obligatoriu…
Miza prozelor din acest volum, primul care atesta editorial aparitia unui nume in literatura, creste progresiv, in gradatia in care sunt asezate textele in sumar. Sectiunea a doua a volumului e generoasa in deschideri tematice, explorari analitice, tehnici de constructie a naratiunii sau a personajelor. Camera de alaturi formuleaza aproape tezist tema dominanta a cartii: moartea, in configuratiile ei cotidiene, infiltrata obsesiv si insidios in constiinta personajelor. Ea apare in toate etapele vietii, de la fulguratia din vorbele nevinovate ale unui copil, in prima proza din volum (un copil care vrea sa se joace „de-a pamantul”), trecand prin contaminarea unui tanar de la agonia unei batrane in „camera de alaturi”. Episoade brutale ale mortii apar in tribulatiile existentiale ale personajelor din toate celelalte proze. […] In fond, am putea rezuma fiecare proza din volum la ecuatia unei crize, care indreapta scriitorul spre un realism psihologic cu predispozitii analitice necesare si firesti (Ion Simut).
Cartea se adreseaza tuturor celor interesati de proza contemporana si de istoria recenta a literaturii nationale.
