Caldura

Poezia Elenei Felicia Fulga se inscrie intr-o formula lirica, potrivit careia poti face poezie din orice, intr-o libertate de exprimare pana la cele mai mici detalii, ca si cum tot ce atinge poate deveni poezie. Acest tip de discurs euristic este des intalnit la poetii de astazi, insa fara a anula trairea, acea neliniste care ne trimite cu gandul mai degraba la inceputurile poeziei, la acea stare genuina a poeticului in care predomina sinceritatea simtirii, rostita simplu, fi resc, ca o intamplare lumeasca a fi intei.

Elena Felicia Fulga crede ca lumea incepe cu ea si se termina in destramare odata cu ea: lumea o vad prin al meu sine. Poeta se reinventeaza, generand stari contradictorii ce sugereaza complexitatea sufletului omenesc, fara sa treaca insa de contingent, fara meditatii grave asupra vietii si mortii, asupra iubirii, vazuta ca o experienta a imediatului si nu un miraj al departarilor, sa zicem.

Elena Netcu

Despre autoare:

M-am indragostit de poezie. Nu ca nu as fi fost vreodata, dar acum, mai mult ca niciodata. De ce? Nu stiu. Din momentul in care am inceput sa expun din fantezie sau sa scriu ce simt, pot spune ca atunci am atins adevarata fericire.

Am descoperit de curand aceasta fericire si nu ma mai satur. Scriam mereu despre mine intr-un jurnal, criticandu-ma sau incurajandu-ma. Apoi am inceput sa scriu povesti, pentru mine, pentru a ma relaxa. Cand am luat in serios scrierile mele, nu a mai fost relaxare…

Dar a venit si poezia, care m-a invaluit si mi-a soptit noaptea in somn: „Scrie-ma!” Si asta am facut. Am scris ceea ce mi-a soptit. Nu a fost nimic premeditat. In „Vioara” sunt primele versuri asternute pe o coala mica de hartie, este cea care a dat startul. „Vioara” este inspirata dintr-o poveste scrisa de mine si un personaj pe care l-am indragi tot mai mult in timp ce-l scriam. Apoi, au venit restul poeziilor, intr-un ritm foarte usor, unele…

Tot ce vreau este sa aduc relaxare si chiar amuzament. Poate, visare. Sa nu ne lasam agatati de aparentul banal. Un cotidian in care totul merge si se invarte in cercul actiunilor noastre repetitive. Cum il putem rupe? Prin fantezie. Sa visam, dar sa visam si lucid. In poezia mea „eu” nu este doar despre mine, poate fi despre oricine.