General | |
---|---|
Authors | Maria Vanțu |
Publisher | Aramis |
Year | 2019 |
Others | |
Language | Română |
Identification | |
Format | |
Dimensions | 20,5x28,5 cm |
Pages | 64 |
Cover | Paperback |
Caiet de lecturi recomandate Clasa a II-a
19,99 lei
Authors | Maria Vanțu |
---|---|
Publisher | Aramis |
Year | 2019 |
Language | Română |
Pages | 64 |
Aprobat OMEN Nr.3530 din 04.04.2018
Îndrăznim să spunem că lectura înseamnă formarea și dezvoltarea imaginației, a creativității, a vocabularului, a comunicării, a culturii și, desigur, multă bucurie. Iar dacă prezentul caiet se dovedește un instrument didactic util nu numai pentru elevi, ci și pentru profesori și părinți, putem spune că obiectivul pe care ni l-am propus și-a atins ținta.
Conceput să le ofere elevilor teme variate, Caietul de lecturi recomandate pentru clasa a II-a aduce în atenție texte din literatura română și universală. Poezia, fabula, legenda, fragmentele de basm sau de roman se intersectează într-un mod plăcut și urmează un parcurs care face din lecturarea lor o preocupare ușoară și antrenantă. Cumulate, toate acestea evidențiază prezentul caiet printre lucrările de gen.
La finalul fiecăruia dintre cele peste douăzeci de titluri, a căror selecție a fost făcută cu atenție și cu dragoste față de cei cărora le sunt adresate, imaginile tematice, exercițiile numeroase și divers alcătuite, rebusurile și jocurile îi încurajează și îi obișnuiesc pe copii să-și dezvolte imaginația, să folosească un vocabular bogat și variat, dar și să-și valorifice cunoștințele căpătate pe parcursul citirii textelor și să-și îndrepte atenția spre corecta rezolvare a cerințelor.
Și pentru a întări cele spuse mai sus, iată câteva dintre titlurile care fac din Caietul de lecturi recomandate pentru clasa a II-a un auxiliar care nu trebuie să lipsească din rucsacul de vacanță al niciunui școlar. Astfel, sub grupajul Farmecul naturii, Mihai Eminescu și Otilia Cazimir sunt prezenți prin Revedere, respectiv Pentru tine, primăvară!…, iar la cel intitulat Prieteni necuvântători, Emil Gârleanu semnează Puișorii și Mărinimie. Jean de La Fontaine, George Topîrceanu și Elena Farago sunt grupați sub titlul Întâmplări cu tâlc, Vulpea și barza, Balada unui greier mic și Tanu aducând în atenție întâmplări din viața animalelor cărora li se atribuie trăsături umane.
Fragmentele din Lewis Carroll și Carlo Collodi, ce fac parte din Universul copilăriei, ne atrag atenția asupra întâmplărilor prin care trec Alice în Țara Minunilor și năzdrăvanul Pinocchio. Basmele și poveștile sunt prezente prin Hans Christian Andersen și Ion Creangă, care ne încântă vorovindu-ne despre Degețica și Prințesa și bobul de mazăre, dar și despre Fata babei și fata moșneagului.
Spre final, călătorim împreună cu Gellu Naum și al său pinguin, în Cărțile cu Apolodor, și cu Astrid Lindgren şi eroina ei Pippi Șosețica.
Alte titluri pentru MariaVanțu (autor):
Caiet de lecturi recomandate Clasa a IV-a (2019)
,
Caiet de lecturi recomandate Clasa I (2019)
,
Caiet de lecturi recomandate Clasa a III-a (2019)
,