General | |
---|---|
Authors | Oliviu Puie |
Publisher | Universul Juridic |
Year | 2019 |
Others | |
Identification | |
ISBN-13 | 9786063904271 |
Format | |
Pages | 672 |
Cadastru si publicitate imobiliara. Contenciosul special in materia cadastrului si a cartii funciare
125,10 lei
Authors | Oliviu Puie |
---|---|
Publisher | Universul Juridic |
Year | 2019 |
Pages | 672 |
Lucrarea intitulata Cadastru si publicitate imobiliara. Contenciosul special in materia cadastrului si a cartii funciare se constituie ca fiind prima lucrare monografica care analizeaza intr-o maniera sistematica si interdisciplinara problematica complexa si controversata a cadastrului si a cartii funciare, in contextul derularii in prezent a Programului national de cadastru si carte funciara avand ca scop inregistrarea din oficiu a imobilelor in sistemul integrat de cadastru si carte funciara. O importanta majora este acordata in cuprinsul lucrarii practicii judiciare in aceasta materie, destul de saraca si neunitara.
In contextul in care cadastrul ofera baza materiala a sistemului de publicitate imobiliara, nu se poate analiza publicitatea imobiliara fara a se analiza in profunzime institutia „cadastrului” de o importanta majora in prezent, si care sta la baza lucrarilor sistematice de cadastru si carte funciara, in urma finalizarii carora se vor inscrie din oficiu imobilele in evidentele de cadastru si carte funciara.
In ambianta noului cadrul legislativ in materia cadastrului si a publicitatii imobiliare prin carti funciare, lucrarea este structurata in trei titluri, respectiv: Titlul I este consacrat cadastrului, analizandu-se intr-o maniera logica si sistematica etapele care trebuie parcurse in realizarea lucrarilor sistematice de cadastru si carte funciara, care vor sta la baza inregistrarii din oficiu a imobilelor in evidentele de cadastru si carte funciara; Titlul II al lucrarii este consacrat analizei detaliate a publicitatii imobiliare cu toate implicatiile si efectele inscrierilor in cartea funciara; Titlul III este consacrat analizei in detaliu a contenciosului special si complex din materia cadastrului si a cartii funciare, analiza efectuata prin raportare la legislatia, doctrina si practica judiciara in aceasta materie.
Lucrarea, prin importanta acestui domeniu, amploarea si complexitatea sa are o aplicabilitate generala, fiind utila publicului larg interesat, autoritatilor cu atributii in acest domeniu, autoritatii judecatoresti, si, nu in ultimul rand, cadrelor didactice universitare si studentilor.
Volumul de fata, intocmit de conf. univ. dr. Oliviu Puie, se doreste a fi o carte de referinta pentru profesionistii dreptului in materia cadastrului si publicitatii imobiliare, respectiv, in cea a contenciosului special in materia cadastrului si a cartii funciare. Abordand o problematica pe cat de stufoasa, pe atat de complexa, prezentul volum reprezinta o radiografie amanuntita a unei problematici de referinta pentru raporturile sociale si juridice de pretutindeni, respectiv aceea a dreptului de proprietate imobiliara si a modalitatilor sale de recunoastere si afirmare sociala.
Astfel, analiza pe care ne-o propune autorul, dincolo de a reprezenta un travaliu teoretic, constituie si o bogata culegere de jurisprudenta in materie de cadastru, carte funciara si publicitate imobiliara, urmarind de o maniera critica si comparativa evolutia cadrului normativ care a reglementat si reglementeaza aceasta materie in Romania, sens in care vine sa evidentieze amprenta distinctiva pe care fiecare regim constitutional cunoscut de tara noastra si-a pus-o de-a lungul timpului asupra problematicii referitoare la regimul juridic al proprietatii imobiliare.
Totodata, prezenta carte, de fapt un veritabil tratat de cadastru si publicitate imobiliara, contencios special in materia cadastrului si cartii funciare, subliniaza faptul ca aceasta materie este una in continua evolutie, al carei grad de complexitate in prezent devine si mai ridicat in contextul imperativului de armonizare a legislatiei nationale cu cea europeana, precum si cu noile realitati socio-juridice edificate atat de raporturile actuale dintre proprietatea publica si cea privata, cat si de regimul juridic aplicabil, in conditii de reciprocitate, dobandirii dreptului de proprietate imobiliara de catre straini.
Mihai-Bogdan MARIAN