Marți este un personaj cum nu se poate mai real. A apărut în viața poetului într-o zi de marți, nu e o glumă, în urma unui cumplit accident de motocicletă în care a fost implicat. Se afla într-un spital de urgență, la reanimare, legat la niște aparate sofisticate care îl mențineau pe linia de plutire dintre viață și moarte. A avut noroc, i-au zis doctorii, că a scăpat cu viață. Arăta ca un cosmonaut pregătit să iasă în spațiu. Acestea erau împrejurările în care l-a zărit pe Marți pentru prima oară. Stătea în mijlocul salonului, îmbrăcat într-un trening banal, ținând în mână actul de identitate al poetului. Liniștește-te, doar tu mă poți vedea, pentru ceilalți sunt invizibil. Ți-am recuperat identitatea de la locul accidentului și m-am gândit că o să ai nevoie de ea. Mă numesc Marți, a zis el, împrăștiind în aceea încăpere sterilă un zâmbet familiar. De atunci nu a mai plecat de lângă el. Îl însoțește aproape peste tot. Doarme în sufragerie pe un fotoliu. Nu deranjează prezența lui, e chiar reconfortant în anumite situații. Conversează, comentează, râd, despică firul în patru. În concluzie: se acceptă. Mama lui Gazsi, îngrijorată de această întortocheală, mă dojenește de câte ori are ocazia, de acolo de sus, de printre nori, îngrijorată de faptul că vorbește singur pe stradă ca un ciudat.
