Alessandro Baricco este castigatorul Premiului European pentru Eseu in 2019
Traducere si note de Anamaria Gebaila
Cartea de fata este, asa cum o numeste chiar autorul, „un roman care vorbeste despre vremurile noastre“, alcatuit din articole publicate in reviste precum La Repubblica, Vanity Fair sau Wired, cu subiecte diferite, de la politica, filozofie si literatura pana la sport si impresii de calatorie. Fotbalul, aromatul ceai de menta din Tanger, praful si sangele coridelor, bolizii de Formula 1, desenele animate, teatrul, politica, muzica, filmul, literatura, toate se invart intr-un iures neincetat, pe cat de fermecator, pe atat de tulburator. Baricco e un umanist lucid, un cronicar al eternei comedii omenesti, care ne invita sa intelegem mai bine lumea de astazi, un spectacol in care fiecare dintre noi este atat public, cat si actor.
„N-avem de unde sti daca vor disparea cartile, eliminate de noile tehnologii, dar, atata vreme cat cartile exista, trebuie aparate. Nu reusesc sa-mi imaginez vreun tip de umanism care sa se poata lipsi de carti. Literatura produce dorinte, revolta, sensibilitate la diferente. Cartea e indispensabila. Si-apoi, sunt convins: cultura imaginii este, in esenta, o cultura conformista, atent controlata, supusa prea multor reguli. In schimb, literatura e libertate. Asa ca da, cred ca trebuie aparata pana in panzele albe.“ — MARIO VARGAS LLOSA, in dialog cu Alessandro Baricco
„Baricco este un maestru al scrierii, cunoaste trucurile prin care il ademeneste pe cititor si-l leaga cu lanturi de text. Nici de data aceasta nu s-a dezis.“ — EUGENIO SCALFARI
ALESSANDRO BARICCO s-a nascut in 1958 la Torino. Si-a luat licenta in filozofie cu Gianni Vattimo si a studiat pianul la Conservator. A publicat cronici muzicale si doua carti despre muzica bine primite de public: Il genio in fuga. Due saggi sul teatro musicale di Rossini (Geniul in fuga: Doua eseuri despre teatrul muzical al lui Rossini, 1988) si L’anima di Hegel e le mucche del Wisconsin (Sufletul lui Hegel si vacile din Wisconsin, 1992). A debutat in anul 1991 cu romanul Castele de furie (Castelli di rabbia; Humanitas Fiction, 2007, 2017) si s-a numarat in scurt timp printre cei mai cititi si iubiti scriitori din Italia. Au urmat Ocean mare (Oceano mare, 1993), Matase (Seta, 1996; Humanitas Fiction, 2015), City (1999), Fara sange (Senza sangue, 2002), Aceasta poveste (Questa storia, 2005; Humanitas Fiction, 2018), Emaus (Emmaus, 2009; Humanitas Fiction, 2012), Mr Gwyn (2011; Humanitas Fiction, 2014), De trei ori in zori (Tre volte all’alba, 2012; Humanitas Fiction, 2015) si Mireasa tanara (La Sposa giovane; Humanitas Fiction, 2016). A publicat cronici in mari ziare peninsulare (La Stampa, La Repubblica), adunate in volumele Barnum1 (1995), Barnum2 (1998), Next (2002) si Barbarii. Eseu despre mutatii (I Barbari. Saggio sulla mutazione, 2006; Humanitas, 2009). De asemenea, a repovestit Iliada lui Homer si Moby Dick al lui Herman Melville. A scris doua texte pentru teatru: Novecento (Novecento. Un monologo, 1994; Humanitas, 2002; Humanitas Fiction, 2013), dupa care Giuseppe Tornatore a realizat filmele Legenda pianistului de pe ocean si Davila Roa (1996). In 1993 a initiat o serie de emisiuni TV centrata pe opera lirica, numita Dragostea e un pumnal, si alta despre lumea cartilor, Pickwick. In 1994 a infiintat la Torino Scuola Holden, dedicata creativitatii narative si artelor performative.
