O privire asupra organului fara de care nu putem respira si, deci, trai si care ne asigura in mare parte legatura cu mediul inconjurator: Plamanii. Biologul P. V. Marchesseau ne ofera sfaturi care ne pot ajuta sa ii mentinem in starea cea mai buna de-a lungul intregii vieti.
[…] Saturarea cu deseuri a mucoasei pulmonare este rezultatul functiei emonctoriale a plamanilor (organe de eliminare a deseurilor coloidale numite si cleiuri).
Pe de alta parte, noi stim, ca sub actiunea „stresului” (alimentatie, munca, clima, emotii, imperative de ordin social) indivizii isi modifica forma (morfologie), fondul (fiziologia) si mentalul (psihologia) prin activarea glandelor endocrine, proprie fiecarui individ. Astfel, rezulta doua ramuri de involutie, din punct de vedere morfo-fizio-psihologic, fata de tipul initial: ramura subiectilor care se dilata (sanguini, digestivi, obezi) si ramura celor care se retracta (respiratori, cerebrali, nervosi).
In acest sens, va sfatuim sa cititi brosura Nr. 4, foarte explicita: Sa citim sanatatea in formele corpului.
„Retractatii” au un teren organic favorabil incarcarii cu deseuri coloidale a mucoasei pulmonare si a mucoaselor fetei. Bineinteles, nici „dilatatii” nu sunt scutiti de afectiuni respiratorii, dar pentru ei, aceste boli sunt mai putin rezistente si mai putin grave decat la „retractati”. „Sanguinii” si „digestivii” se incarca cu deseuri mai ales la nivelul aparatului cardio-vascular. Am putea schematiza acest fenomen in felul urmator: „retractatii” mor de bronsite repetate, iar „dilatatii” sunt victime ale infarctului. Desigur, aici este vorba despre o predispozitie, de o tendinta fiziologica si pentru unii, si pentru altii, si nu de o regula fixa care sa nu suporte nicio exceptie.
Acestea fiind spuse, sa explicam acum care este procesul imbacsirii (saturatiei cu deseuri coloidale) ale aparatului pulmonar.
Doi factorii vor juca un rol prioritar.
1. Sedentarismul, care provoaca o stare permanenta de lejera asfixie pulmonara.
2. Alimentatia de proasta calitate, prin abuzul de zaharuri indirecte, de cereale si amidon, de corpi grasi si bauturi mai mult sau mai putin alcoolice, care surmeneaza ficatul, il epuizeaza foarte repede si in final satureaza lichidul limfatic care isi va deversa „prea-plinul de vascozitati” in sange (catre plamani, unde alcoolul, foarte volatil, se elimina in primul rand, sclerozand partial mucoasele).
Intelegem foarte usor ce se va intampla: plamanii vor prelua stafeta ficatului, iar racelile, tusea sezoniera, bronsitele, isi vor face aparitia in functie de cata elasticitate mai au tesuturile; cu exceptia cazului in care pielea se acopera de pustule acneice sau vaginul incepe sa curga (leucoree).
De exemplu, prin acelasi mecanism de derivare, un abces de fixatie va putea salva de o bronsita.
Dar, pentru a ramane la obiectul acestei brosuri, sa luam in considerare aici fenomenul de eliminare la nivelul plamanilor.
Orice subiect care face parte din tipologia „retractatilor”, sedentarizat si hranit prost (exces de gemuri si marmelade, zahar industrial, paine, paste, biscuiti, prajituri, faina de toate felurile, vinuri, aperitive si digestive) cultiva in surdina o afectiune respiratorie oarecare, mai mult sau mai putin grava (daca o asemenea afectiune nu s-a revelat deja cu precizie).
In geneza bolii este vorba intotdeauna de cresterea aceleasi stari morbide, foarte greu perceputa de specialisti.
Subiectul incepe sa tuseasca pentru un da sau un nu, apoi totul intra in ordine; cu toate acestea, ramane sensibil. Apoi, sunt perioade in care are secretii pe care le scuipa; iarna, face bronsita, dar se vindeca uneori mai usor, alta data mai greu. Aceasta situatie se agraveaza putin cate putin odata cu revenirea bolii. Astfel, se instaleaza bronsita cronica cu toate consecintele (abces, emfizem etc.). Ciclul este mai scurt, cateodata, cand sunt reunite conditii mai favorabile si se poate termina cu tragedia pneumoniei, a pleureziei sau a tuberculozei.
Bolile respiratorii apar disociate, mai ales in faza lor terminala, dar initial ele nu sunt decat manifestari zgomotoase ale proceselor normale.
Aparitia lor este atribuita frigului, umiditatii sau germenilor (microbi sau virusi). In realitate, aceste cauze nu sunt decat secundare (sau revelatoare ale unui teren deficitar si supraincarcat cu deseuri).
Frigul inchide si mai mult un ficat care nu mai poate. Umiditatea actioneaza dupa acelasi mecanism. In ambele cazuri va rezulta un puseu eliberator suplimentar la nivelul plamanilor.
Cat despre germeni, ei se fixeaza si prospera pe o mucoasa supraincarcata cu deseuri, intr-un mediu care le este propice, asa cum fac tantarii pe o mlastina. Nu ei sunt cei care creeaza mlastina, adica boala.
Este drept ca, pe termen lung, acesti „oaspeti” pot deveni stanjenitori si pot contribui la lezionarea mucoasei respiratorii prin propria lor activitate. Aceasta este etapa secundara, cea a infectiei microbiene pe un teren supraincarcat cu deseuri si intretinut in aceasta stare in mod stangaci.
Brosura noastra Nr. 5, Microbul acest necunoscut, explica bine aceste aspecte ale microbiologiei; va recomandam lectura acesteia.
In concluzie, un ficat insuficient functional (in fata supraincarcarii cu deseuri rezultate din alimente dulci, amidon si altele) si niste plamani (pe jumatate paralizati din cauza leneviei, sedentaritatii si carentei musculare), sunt adevaratele cauze ale intregului lant de boli respiratorii. Doar actionand asupra acestor doi factori printr-o dietetica inteligenta si exercitii corespunzatoare, vom putea nu doar sa prevenim toate aceste afectiuni, ci chiar sa le vindecam, exceptate fiind cazurile in care exista leziuni definitive sau ireversibile care fac sa devina imposibila aceasta operatie (de 2 ori din 10, in cazuri grave). In cazuri extreme, bolnavii apartin pe deplin Alopatiei. […] (Fragment)
