Interesat de relaţionarea şi condiţionarea reciprocă a cunoaşterii şi a afectivitatăţii, autorul urmăreşte ideea îmbrăţişată de un număr tot mai mare de psihologi clinicieni, potrivit căreia emoţiile au o componentă cognitivă substanţială şi că funcţionarea defectuoasă a acesteia are un rol fundamental în menţinerea tulburărilor afective.
În acest sens, lucrarea de faţă abordează una dintre faţetele relaţiei cogniţii-emoţii: biasarea atenţiei (adică distorsiunea în prelucrarea stimulilor emoţionali în comparaţie cu cei neutri) în anxietate. Se analizează la nivel teoretic, metodologic şi empiric condiţiile în care stimulii anxiogeni beneficiază de resurse prioritare de procesare şi consecinţele acestui fenomen asupra calităţii şi a intensităţii emoţiilor resimţite. Sintetic, lucrarea urmăreşte specificul biasărilor atenţionale şi rolul lor în dinamica anxietăţii.
