In acest roman vedem nu istoria sufleteasca a unui individ – nu acele "tragedii fara fapte" – ci clasa burghezilor cocotati.
O vedem si precum clasa (cadrul in care se invarteste eroul) si o vedem si simbolizata, tipificata, daca mi se ingaduie cuvantul, in erou, in Georges Duroy. Caci George Duroy e un tip comun, de duzina, nu vreo individualitate deosebita. Si citind romanul cu bagare de seama, vezi cum pe batatura – caracterul innascut al lui Duroy – s-au auzit toate frumusetile lumii in care se invarteste.
Cazarma, ziaristica, femeile, sfaturile tovarasilor, pilda lor si a financiarilor, a deputatilor, a oamenilor de stat – acestea au format pe Duroy.
Si daca toate astea au desavarsit in Duroy o secatura, apoi asta inseamna ca ziaristica, armata, femeile din clasa asta, deputatii, finanta, totul, totul e putred.
Analizand pe Duroy gasim intransul un mozaic de rautati, in care fiecare parte are un fabricant deosebit, pe nume: armata, ziaristica, deputati etc.
Cum e totul putred, Maupassant ne-o spune singur: Walter, finaciar, deputat, are un ziar cu care isi face afacerile, si care e de toate culorile;prin politica ajunge sa fure ilegal zeci de milioane, cum furase deja legal altele;
Laroche-Mathieu ajunge ministru multumita palavrei si bizantinismului, fura si el milioane si apoi e prins cu femeia altuia; doamna Forestier, o asexuata, cum ar zice Strindberg, se da tuturora pentru interese politice; un reporter face interviuri fara sa zareasca varful nasului celor intervievati, cum fac toti; doamna de Marelle care-si insala barbatul parca ar bea un pahar cu apa etc. Si auzi Maupassant si pe Sfanta Dreptate strigand:"Asa sunt toti"
