Baudolino

Sintem in aprilie 1204 si Constantinopole, splendida capitala a Imperiului Bizantin, e jefuita si incendiata de cavalerii celei de-a patra cruciade. In mijlocul macelului, un anume Baudolino il salveaza de la o moarte sigura pe istoricul Nicetas Choniates, cancelar al imparatului, caruia ii spune povestea uimitoare a propriei vieti. Desi nascut intr-o familie umila, Baudolino are doua mari calitati: usurinta de a invata limbi straine si o abilitate iesita din comun de a spune minciuni. Pe cind era copil, a fermecat cu istetimea sa un comandant militar intilnit intr-o padure, care se dovedeste a fi nimeni altul decit imparatul Frederic Barbarossa. Adoptat de acesta si trimis la Paris, la universitate, Baudolino porneste intr-o fabuloasa expeditie spre regatul Preotului Ioan, regele-prelat care domneste peste un tarim fantastic din Orient, populat de creaturi cu ochi pe piept si guri pe stomac, de eunuci, unicorni si fecioare incintatoare.

„Eroul acestui fermecator puzzle istoric este numitul Baudolino, mincinos inveterat, poet si aventurier, care cistiga favorurile imparatului Frederic Barbarossa prin farmecul si istetimea lui. Aceasta poveste, in acelasi timp inselatoare si onesta, ne pune din nou in fata vechii intrebari care il obsedeaza pe Eco si, totodata, pe cititorii sai: atunci cind un povestitor pretinde ca istoriseste intimplari adevarate, cit adevar este, de fapt, in istorisirea lui?” (The New Yorker)

„Parcurgind spatii cunoscute intre Occident si Orient (ca student la Paris sau combatant in razboaiele si in cruciadele din secolul al XII-lea), dar si itinerare utopice (pastisate dupa texte apocrife), neobositul Baudolino este un alter ego al romancierului, scotocitor de fapte miraculoase, care se probeaza pe sine intr-o ipos-taza similara cu/diferita de acelea ale lui Adso da Melk din Numele trandafirului, Jacopo Belbo din Pendulul lui Foucault sau Roberto de la Grive din Insula din ziua de ieri.” (Marin Mincu)

Umberto Eco (1932-2016) a urmat cursurile Universitatii din Torino, luindu-si licenta in estetica. In anii ’60 a fost unul dintre exponentii de frunte ai avangardei culturale italiene, numarindu-se printre fondatorii revistelor Marcatré si Quindici. A fost profesor de semiotica la Universitatea din Bologna. A primit numeroase premii si distinctii culturale, inclusiv Legiunea de Onoare (1993). A predat la cele mai faimoase universitati din lume, fiind Doctor Honoris Causa a peste patruzeci dintre ele. Din opera sa, Editura Polirom a publicat, printre altele, volumele In ce cred cei care nu cred (in colaborare cu Carlo Maria Martini, 2001, 2011, 2016), In cautarea limbii perfecte (2002), Numele trandafirului (2004, 2010, 2011, 2013, 2014), Misterioasa flacara a reginei Loana (2004), Pendulul lui Foucault (2005, 2013, 2018), Trei povestiri (in colaborare cu Eugenio Carmi, 2005), Cum se face o teza de licenta (2006, 2014), Baudolino (2007, 2014), Limitele interpretarii (2007, 2016), A spune cam acelasi lucru. Experiente de traducere (2008), Insula din ziua de ieri (2009), De la arbore spre labirint. Studii istorice despre semn si interpretare (2009), Kant si ornitorincul (ed. a II-a, 2010), Numarul zero (2015).