Bastonul din ranita mea era din… naftalina

Mihai Baron a avut o viata de poveste, o poveste care merita spusa si citita, pentru ca avem ce invata din ea. Redata intr-un stil voit telegrafic, dar plin de umorul specific unui fost component al Brigazii de la ASE, povestea lui Mihai nu este unica (ceea ce o face universala), ci, mai degraba, reprezentativa si inspirationala.

Intr-o lume a discursurilor motivationale, biografia unui om care a cunoscut culmile succesului, dar si prapastiile esecului e plina de invataminte si de pilde folositoare. Caci drumul de la un transfug obligat sa spele vase in restaurante pentru a supravietui la afacerist de succes in Canada poate fi parcurs doar cu multa vointa si, mai ales, presarat cu idei, pentru ca de la ele pleaca totul.

«Uau, sunt in Schwechat, in aeroport, tocmai am trecut de controlul pasapoartelor, mi-am luat bagajul de pe carusel si m-am asezat pe o bancheta! Nu imi vine sa cred ca am reusit sa fug din Romania, ma ciupesc de maini dupa cum am vazut in filme ca trebuie sa faci, ca sa stii ca nu visezi, si, da, ma asigur ca sunt in aeroport, in Viena. „Mama, sunt tare“, mi-am zis, fericit, dar in secunda urmatoare a venit dezastrul. Ai trecut vreodata de la culmea fericirii – adica intri la Loto, iei un bilet, iesi din agentie, il razuiesti din mers, cu o moneda, si vezi ca ai castigat un milion de euro, dupa care ridici ochii si vezi, cu oroare, cum tramvaiul 41 e gata sa te loveasca fatal? Adica de la fericire maxima la groaza in doua secunde? Tramvaiul care urma sa ma loveasca tocmai iesise din difuzoarele aeroportului.»