Banul Maracine

Licentiat in filosofie si litere (1930), isi sustine doctoratul in 1938, la indemnul lui Mihail Dragomirescu, cu o lucrare despre proza lui Barbu Stefanescu Delavrancea. In cautarea unei catedre stabile, peregrineaza, dupa absolvire, prin cateva scoli de stat (serale, de ucenici) sau colegii particulare din Bucuresti, ulterior schimband profesia de dascal cu slujbe administrative (la Primaria capitalei, Observatorul astronomic popular, Pinacoteca municipala).

Debuta, ca elev, in „Lumea copiilor” din 1923, in anul urmator tiparind si o prima carte (Din tara basmelor), in „regia” parintelui sau; publica snoave, amintiri, povesti si versuri in atractivele reviste interbelice pentru cei mici: „Dimineata copiilor”, „Universul copiilor”, „Lumina copiilor”. A mai colaborat la „Universul”, „Convorbiri literare”, dar si la foi modeste, ca „Opaitul satelor”, la calendare si diverse almanahuri. Cateva incercari de istorie literara se apleaca, de preferinta, spre clasici: Un plagiat ardelenesc dupa romanul „Ciocoii vechi si noi” al lui N. Filimon (1932) si Delavrancea. Omul si opera si Eminescu, dramaturg (ambele din 1940).