Pe 8 august 1914, britanicul Ernest Shackleton si bravul sau echipaj de pe nava Endurance au pornit intr-o expeditie istorica, ultima din Epoca Eroica a Explorarii Antarctice (1888–1914): traversarea vastului continent inghetat de la Polul Sud. Povestea acestei expeditii este una plina de pericole de neimaginat, aventura, tarie de caracter si, mai presus de toate, rezistenta.
Cartea ne spune aceasta poveste adevarata intr-un mod aparent simplu, pe un ton sobru, cu mici accente de umor englezesc pe alocuri. Si atunci, de unde vine emotia care razbate din fiecare pagina?
William Grill, autorul, a avut inspiratia sa ne vorbeasca despre expeditia lui Shackleton nu numai prin datele ei principale – cine, ce, unde, cand – ci mai ales prin micile detalii ale vietii de zi cu zi. Ne prezinta membrii echipajului, fiecare cu numele complet si postul sau, insotite de un desen, vedem pregatirile pentru drum, proviziile, constructia navei. Autorul nu uita de cei 69 de caini care au participat la expeditie – are rabdare sa-i deseneze pe toti si sa le insire numele. In lungile luni de izolare petrecute pe banchiza, dupa scufundarea navei, vedem ce fac oamenii, ce mananca, ce citesc, cum se distreaza, cum sarbatoresc.
Nu sunt supraoameni, pare ca vrea sa ne convinga autorul, ci oameni obisnuiti pusi la incercare in imprejurari extraordinare si care se dovedesc curajosi, buni si solidari. Prin eforturile tuturor, reusesc sa se salveze, in ciuda pierderii vasului si a conditiilor dure din nemiloasa zona polara. Maretia omului poate ca vine nu numai din scopurile inalte pe care ni le propunem, ci mai ales din cum ne purtam unii cu altii. Ernest Shackleton nu a reusit sa traverseze Antarctica de la un ocean la altul, dar si-a dus toti oamenii inapoi acasa, teferi. Expeditia sa a fost unul dintre ultimele acte colective de umanism si civilizatie inainte ca aceste valori sa fie strivite de tavalugul Primului Razboi Mondial.
