Aurel Vlaicu, cu ochii plini de praf de stele

„M-am ridicat dincolo de limita putintelor omenesti. Am intrat in sfera unde omul nu mai insemneaza nimic fata de infinitul atotputernic.”

Inainte si dupa temerarul Aurel Vlaicu, pe teritoriile statelor romanesti sau locuite de romani au existat nu putini pasionati ai zborului, care, intr‑un fel sau altul, au reeditat mitul personajului antic menit – cu un pret simbolic tragic – sa zboare catre Soare.

Vlaicu insa s-a prabusit tocmai atunci cand, dupa atatea izbanzi, isi propusese, simbolic, sa zboare peste Carpati. A fost, oare, victima unui scenariu malefic?

Printul Bibescu isi dorea sa fie lider absolut in tot ceea ce intreprindea, iar Aurel Vlaicu dobandea tot mai multa relevanta intr-unul dintre domeniile care marcau o mare pasiune a printului – aviatia. S-ar fi putut oare inversuna Bibescu impotriva unuia care, la o adica, nu era decat un simplu inginer si pilot, lipsit de ascendenta nobila, de avere si de pozitie in societate? Greu de crezut, dar deloc imposibil. Totusi, de aici pana la a sugera ca printul s-ar fi putut preta la punerea la cale a unui sabotaj criminal la adresa rivalului sau neasumat este o cale mult prea lunga si mult prea speculativa.

Dar, fara a-l numi direct (si, poate, chiar fara a se gandi neaparat la Printul Bibescu!), rudele directe – fratele Ion si nepoata Aurelia – ale lui Aurel Vlaicu au lansat aceasta veritabila teorie a conspiratiei: aviatorul nu fusese victima nici a unui atac de cord subit si nici a unui eveniment meteorologic fatal, ci a unei maini criminale, care-i „umblase” la motor, deteriorand niste elemente ale masinariei. Asadar, crima cu premeditare?!?