„Aspiratie”vibreaza cu lumina iubirii vindecatoare, a intelegerii vietii in care demiurgii suntem noi, singuri cu inima noastra, de mana si la pas cu ea, pe cararea cunoasterii si evolutiei noastre.
Cautam iubirea o viata, o jinduim, o exersam, visand devreme la marea intalnire, cu infinit de emotii sa ne cotropim si sa cucerim, zambete coapte, muscate de soare sa imprastiem, molipsitor. Fara zorzon sa ne cunoastem, fara spoiala sa ne descoperim si sa ne dorim, sa daruim infinitul sufletelor noastre.
Asemeni stejarului de pluta, ne decopertam. Sufletul nostru il daruim luminii, semenilor, ca si mai profunzi sa renastem in sentimente.
Aspiram la provocari cat mai inalte, lasand in spate promisiuni desarte sau neonorate, gene plecate pe tristeti de idealuri ravnite, probabil nepotrivite odata neimplinite. Le parasim, ne descatusam.
Doar sinceritatea, in oglinda, ne da tichet catre implinire, sansa la o viata luminoasa, alungand gandurile needucate, lipsite de profunzime, tenebroase uneori.
Asa ne postam franchetea in fapte, urcand-o pe cararile viitoare, ne promovam iertarea, intelegerea, generand schimbare, iubim puterea surasului sincer, ochii scanteietori in dorinte spre implinire, iubind Iubirea.
E a noastra religie, e vesnicie.
