Ascetism si hagiografie in Antichitatea tarzie

Asceza crestina nu este incercarea omului de a duce un mod de viata divin, ci este insasi viata lui Dumnezeu traita de om… Mai curand decat o stilizare a vietii in orizontul finalitatii mortii, ascetismul crestinismului primar este viata lui Dumnezeu traita eshatologic de om in existenta lui ecleziala… Istoria ascetismului crestin, privita din perspectiva renasterii ecleziale a omului in Hristos, inca se mai scrie.

Pr. John Behr

Dorinta de a creste din punct de vedere spiritual reprezinta o trasatura esentiala a vietii umane. Din aceasta perspectiva, asceza joaca un rol fundamental deoarece oamenii se pot imbunatati launtric prin efort si exercitiu. Acest travaliu ascetic e foarte bine ilustrat in hagiografia monahala de figura „omului sfant” (Peter Brown), o figura care a jucat un rol extrem de important in elaborarea si consolidarea discursului despre sfintenie in Antichitatea tarzie. Studiile adunate in volumul de fata demonstreaza cum si de ce „fara asceza nici unul dintre noi nu este o fiinta umana autentica” (Kallistos Ware).

Asceza este cuvantul-cheie al acestei carti pentru ca nevointa reprezinta o conditie sine qua non pentru cresterea duhovniceasca, pentru dobandirea „starii barbatului desavarsit, a masurii varstei deplinatatii lui Hristos” (Efeseni 4, 13). Daca implinirea persoanei umane rezida in hristificarea sa, atunci aceasta experienta a sfinteniei nu poate fi redusa nici la practica voluntara a „exercitiilor spirituale” (Pierre Hadot) si nici la „tehnologiile sinelui” (Michel Foucault). Prin urmare, volumul de fata ofera, in subsidiar, un raspuns adresat acestor interpretari, care, desi detin inca o pozitie privilegiata in exegeza de specialitate, trebuie sa fie supuse unor reexaminari critice.

Daniel Lemeni