Arta vocala sacra si teologie. Sfinti imnografi si melozi bizantini

Alaturi de iconografie, muzica bizantina constituie una dintre bijuteriile Bisericii Ortodoxe. […] In aceasta traditie, muzica nu se bucura de un rol autonom. Aflata in slujba cuvantului, si nu invers, caci altfel cuvantul devine alibi, ea are ca sarcina sa puna in valoare sensul rugaciunii transmise de imnuri si sa promoveze asimilarea lor prin diversele facultati umane. Dar trebuie sa ne dam si seama de frumusetea lor si sa le patrundem sensul! Intreaga lor tematica si viziunea lor spirituala constituie un izvor de intelepciune.

Imnografia, atat cea bizantina, cat si cea ulterioara acesteia, transmite teologia ortodoxa, constituind ecoul acesteia de-a lungul veacurilor. Manifestare a veselei asteptari a lui Hristos, ea exprima pocainta, calea imparateasca spre Imparatie. Aceasta poezie s-a dezvoltat in paralel cu formularea adevaratei credinte, confruntata cu ereziile care nu sunt decat devieri ce ii abat pe credinciosi de la calea mantuirii.

Compozitorii de muzica sacra – muzica ce se supune unor canoane aparte si nu trebuie confundata cu muzica religioasa – raspund acelorasi exigente ca iconografii. Li se cere, mai intai de toate, sa evite confuzia intre psihic si spiritual, stiind ca fiinta umana adopta mai usor o muzica apropiata de patimile ei. O muzica liturgica autentica se inspira din ascetismul Bisericii, fara sa se reduca insa la acesta. […]

Cum sa nu fim uimiti de armonia dintre textul poetic si muzica, de adaptarea ritmica si melodica fata de atmosfera sarbatorilor si a diferitelor slujbe, fata de omniprezentul suflu duhovnicesc? La fel cum icoanele vechi inspira cele mai bune productii actuale, tot asa aceasta muzica ramane vie si fortificatoare pana astazi. A o ignora inseamna sa te privezi de cea mai frumoasa mostenire si sa faci dovada unei orbiri duhovnicesti.

Daca spiritualitatea bizantina se manifesta cu putere in iconografie si arhitectura, ea isi atinge oarecum apogeul in imnografie, care exprima prin cuvinte si sunete setea de Dumnezeu, tensiunea omului catre curatie si transfigurare, intr-un cuvant catre sfintenie, caci, potrivit expresiei Parintilor, „Dumnezeu S-a facut om, pentru ca omul sa devina dumnezeu”.

Michel Quenot