Apollonius Rhodius. Argonauticele – Maria-Luiza Dumitru-Oancea
Cercetarea de fata isi propune sa ofere publicului un generos studiu aplicat, o monografie antologica critica intitulata simplu Apollonius Rhodius. „Argonauticele”, pentru a putea prezenta viata si, mai ales, opera scriitorului alexandrin dintr-o perspectiva noua, a cititorului mai putin coplesit si descurajat de cliseele criticii traditionale, ci mai cur}nd atent la detaliile care suscita adoptarea unei grile de lectura menite sa surprinda acel nespus al operei apolloniene. Caci este putin probabil sa-l socotim acum pe Apollonius un scriitoras stangaci, fie din pricina varstei imature, fie din cea a dorintei de a nu iesi din tiparele trasate de Callimach, mentorul sau, asa cum au facut-o pana acum exegetii sai, mai vechi sau mai noi. In opinia noastra, Apollonius din Rhodos este mai mult decat un militant fervent, inregimentat in armata scriitorilor ce practicau cu obstinatie strategia impusa de inventatorii tehnicilor scriiturii alexandrine: el insusi poate fi socotit in randurile lor un neóteros sau inventor care reuseste sa manipuleze magistral tehnicile ironiei fine, dar si sa puna intr-o lumina cu totul noua imaginea tiparelor epice si tragice, izbutind, in cele din urma, sa le topeasca intr-o materie pe care el a ales-o a fi in mod neasteptat una epica, insa de un tip cu totul neobisnuit, tributara nu doar epicii arhaice si dramaturgiei antice clasice, ci si tehnicilor romanesti. Am spune chiar ca, asa cum vom vedea din analiza cuprinsa in paginile ce vor urma, Apollonius poate fi considerat un poietés neóteros neotérōn asadar un inovator intre inovatori. Este poate pentru prima data c}nd un scriitor alexandrin s-a folosit de un intreg arsenal literar antic de genuri si specii pentru a demonta, nu fara o fina ironie, neajunsurile acestora. Caci nu atitudinea critica directa era modalitatea eficace, ci, mai curand, ironia muscatoare, descalificanta.
Dar, pentru a putea demonstra aceasta teza, dar si o alta referitoare la intentia poetului de socializare a personajelor eroice si legendare, precum si a celor mai vechi institutii grecesti, am socotit nimerit sa oferim nu doar detalii despre viata si opera scriitorului, despre traditia manuscrisa ori despre cea legendara care a precedat aparitia celebrelor Argonautice apolloniene, ori chiar despre compozitia epopeii, ci si o analiza amanuntita asupra parodierii tóposurilor epice si tragice. Un alt capitol, poate mai putin asteptat, insa oricum inedit in contextul mai cuprinzator al exegezei apolloniene, este cel intitulat Arta discursului in Argonauticele lui Apollonios Rhodius, care a aparut si s-a dezvoltat in urma unei atente analize a pasajelor dialogate sau a monologurilor rostite de protagonisti. De asemenea, am introdus, pe l}nga celelalte capitole mai extinse, un scurt capitol intitulat Homer si arta comparatiei apolloniene. Breviar, din dorinta de a pune la dispozitia cititorilor o mostra a ceea ce noi numim capacitatea infinita de inovatie a lui Apollonius, care, astfel, nu va ram}ne doar un simplu imitator al modelului, ci va reusi sa-si depaseasca inhibitorul prag literar, pe care altii si-au propus macar sa-l poata copia.
La finalul excursului nostru hermeneutic am pus la dispozitie un generos suport de pasaje (Capitula excerpta) alese din cuprinsul Argonauticelor, atat in limba greaca, utiliz}nd editia lui G. W. Mooney (The Argonautica of Apollonius Rhodius, London-Dublin, 1912), cat si in traducerea rom}neasca apartinand lui Ion Acsan (Argonauticele. Epopeea argonautilor, Bucuresti, 1976). Pasajele alese poarta un titlu sugestiv care sa inlesneasca situarea acestora in cadrul mai larg al povestii. De asemenea, textele sunt insotite de o prezentare critica mai ampla si de note explicative care fac referire in special la numele proprii ale personajelor, neamurilor si localitatilor de multe ori ciudate ori chiar nemaiauzite, pentru ca, astfel, sa putem veni si in sprijinul indexului etnografic si geografic in limba greaca (Index graece ethnographicum et geographicum) de la sfarsitul monografiei noastre. Ni s-a parut, de asemenea, potrivit sa redam, in notele de subsol, principalele texte in original care marturisesc despre crampeie din viata poetului alexandrin (Vita I, Vita II, lexiconul Suda).
In ceea ce priveste transcrierea numelor proprii grecesti, am luat in considerare atat normele stabilite in paginile introductive ale editiei complete a operei lui Platon (coordonatori: Petru Cretia si Constantin Noica, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1964-1993), cat si pe cele stabilite in introducerea dictionarului Toponimia mitica europeana realizat in cadrul proiectului stiintific Geomitica (coordonator: Florica Bechet, consultant: Gabriela Cretia; autori: Ioana Costa, Doina Doroftei, Octavian Gordon, Simona Nicolae, Maria-Luiza Oancea, Bucuresti, Editura Universitatii din Bucuresti, 2010, pp. 13-15). Am socotit necesara notatia silabelor accentuate cu accent ascutit, iar nu cu accentul lor originar, doar pentru numele proprii transliterate din limba greaca si doar in cadrul pasajelor exegetice, nu si in traducerea pasajelor din corpus-ul Argonauticelor. Pentru numele proprii intrate deja in uz cu o anumita transcriere si pronuntie (e. g. Medeea, Heracle, Aphrodita, Hera, Athena) nu am socotit necesara notatia silabei accentuate. De asemenea, am optat pentru transcrierea Apollonius, si nu Apollonios (varianta originala), intrucat uzanta internationala prefera in general pentru numele de persoane formele latinesti in –us in locul formelor grecesti in –os.
