Anterior intrarii in vigoare a noului Cod de procedura civila, apelul a mai existat in legislatia procesual civila din Romania, dispozitiile care il reglementau fiind abrogate de legiuitorul comunist in iunie 1952, pentru ca, ulterior, sa fie reintroduse in vechiul Cod de procedura civila, prin Legea nr. 59/1993. In prezent, sediul materiei este reprezentat de art. 466-482 NCPC. Orice analiza facuta in acest domeniu reprezinta un studiu de caz al implementarii noilor coduri in Romania.
Apelul, dincolo de a fi o cale de atac comuna, ordinara, de reformare, devolutiva, suspensiva de executare, reprezinta o transpunere a caracterului formalist al procesului civil. Acest caracter formalist, aplicabil oricarei proceduri judiciare, inclusiv celei penale, scoate in evidenta, dupa cum spune prof. univ. dr. Ligia Catuna, ca„procedura este un rit” care trebuie respectat intocmai pentru a-si atinge obiectivele, respectiv stabilirea adevarului judiciar si, pe cale de consecinta, stingerea conflictului care l-a determinat pe reclamant sa sesizeze instanta de judecata. Mai precis, in cazul procesului civil, apelul nu este altceva decat o etapa in stabilirea adevarului judiciar, etapa care este parcursa de partile procesului la initiativa celei nemultumite, in orice mod, de hotararea judecatoreasca a primei instante.
Intr-o forma sintetica, utila oricarui practician al dreptului, dar suficient de argumentata pentru toti juristii, monografia raspunde unor intrebari precum: ce este apelul; ce hotarari judecatoresti pot fi atacate cu apel; cine poate declara apel si cine poate participa la judecarea apelului; ce se poate solicita instantei de apel, respectiv cum se poate critica hotararea atacata si ce poate analiza instanta de apel; care este termenul de apel; cum se judeca apelul, atat in privinta chestiunilor preliminare, a exceptiilor procesuale, cat si a administrarii probelor, a dezbaterii pe fondul cauzei si a solutiilor instantei de apel; dar si care sunt remediile impotriva hotararilor instantei de apel.
