Apele somnului

A scrie despre ea fara teama si fara emfaza este un semn de intelegere si acceptare. Dedic aceste randuri mortii, marea Doamna a trecerii care in maretia ei are rabdare, asteapta cuminte, nu sare gardul pe furis. Ea are demnitate, nu fura, nu tipa si nu bate cu pumnul in masa. Ea asteapta. Ea stie ca pe listele ei se afla scris totul: inceputul si sfarsitul, de aceea ea nu se grabeste. Ea te asteapta, te ia in brate si te ajuta sa treci pragul. Ce se afla dincolo de acel prag nimeni nu stie, iar cine stie nu spune. Dar ce se stie cu certitudine e ca nu poti lua nimic cu tine. Gol ai venit pe lume si gol vei pleca din ea dupa cum spun batranii in cartile lor:
„In sudoarea fetei tale sa‑ti mananci painea pana te vei intoarce in pamant, caci din el ai fost luat; caci tarana esti si in tarana te vei intoarce.”
(Geneza 3: 19)
Vechile ritualuri, incantatiile, bocetele s‑au pierdut, trecut ratacind nespuse vorbe. Repetam mecanic gesturi fara radacini, folosim simboluri fara semnificatie si cuvinte moarte, putrezite, fara carne si miez. Moartea iese din cluburi si baruri, se aseaza pe paturi de spital si se ridica din seringi aruncate peste tot. Dantela neagra si seringi de plastic. Moartea s‑a banalizat cazand in ridicol. Pana la urma, suparata si ridiculizata, Moartea a declarat razboi vietii. Isi verifica listele si trece prin saloane de spital cu incubatoare si prin saloane de cosmetica, trece pe strada si prin parcuri, moartea isi face casa in sufletele noastre fara sa spuna, pentru ca nu are voie sa spuna nimic, trece pustiind si uscand ceea ce a mai ramas…
Toata lumea stie ca moartea e destinatia finala si fiecare dupa puterile sale cauta sa lase o urma a trecerii. Unii lasa lesuri si sange, altii lasa grozavii neinchipuite; sunt oameni care lasa o samanta, un cuvant, un vers, o strofa…
Dar daca ai sapat o fantana, daca ai ridicat o casa, daca ai sadit un pom si ai lasat urmasi atunci poti spune ca nu ai trait degeaba. Atata timp cat cineva isi mai aminteste de tine. Acestea fiind spuse, sa‑i dam Mortii ce I se cuvine si sa o rugam sa aiba mila de noi, muritori si ziditori in uitare.