Antigona. Repovestire – Ali Smith
Ali Smith: Antigona este un personaj din mitologia greaca. Una dintre cele mai cunoscute si memorabile modalitati in care povestea ei a fost repetata de-a lungul secolelor si unul dintre motivele pentru care povestea ei a dainuit si a fost redata de nenumarate ori in tot acest rastimp sunt legate de faptul ca exista o piesa minunata, o tragedie scrisa de Sofocle in jurul anului 442 i. Hr. Sofocle a fost un renumit dramaturg grec (dar si general in armata greaca).
El a scris peste o suta de piese. Majoritatea s-au pierdut, pastrandu se doar sapte dintre ele, una fiind chiar Antigona. Aceasta este una dintre cele trei piese cunoscute drept Piesele Tebane; celelalte doua sunt despre Oedip, tatal Antigonei, si se intituleaza Oedip la Colonos si Oedip Rege. Se pare ca mai intai a fost scrisa Antigona, chiar daca evenimentele care se petrec in aceasta piesa au loc dupa faptele infatisate in celelalte doua.
Este evident ca Sofocle era foarte interesat de personajul Antigonei. De-a lungul secolelor, drama atat de reusita pe care a croit-o din istoria printesei, o poveste care se petrece atunci cand un singur om se ridica impotriva regulilor si politicii orasului si ale tarii in care locuieste, sau cand o fata neputincioasa ridica glasul impotriva unui rege care se considera atotputernic, o poveste despre ce se intampla atunci cand o singura persoana refuza dictatul unui tiran, a fost mereu jucata, rescrisa si adaptata si nu si-a pierdut deloc din insemnatate sau vitalitate. Este genul de poveste care va fi mereu relevanta, din tot felul de motive, pentru ca exista lucruri care nu se schimba nicicand, oricare ar fi secolul in care am trai si oriunde ne-am situa in istorie.
Povestea aceasta vorbeste si despre ce este important pentru oameni, si despre felul in care acestia fac ca sa dea o importanta lucrurilor, si despre modul in care ne comportam unul fata de celalalt, si despre semnificatia puterii, despre ce ne indeamna ea sa facem, despre cat de multa sau cat de putina putere au cu adevarat oamenii.
Cioara: Asadar, tu ai adaptat povestea dupa adaptarea lui Sofocle a istoriei din mitologia antica?
Ali: Da.
Cioara: Dar asta nu aduce cumva cu un furt?
Ali: Nu, nu cred. In felul acesta sunt redate aproape toate povestile de-a lungul timpului. Este una dintre modalitatile prin care povestile supravietuiesc.
Cioara: Este ca atunci cand ma asez eu pe ceva ce pare bun de mancat, de exemplu pe lesul unui cal sau pe niste resturi aruncate, si aleg cea mai buna bucatica pe care o mananc, apoi imi iau zborul?
Ali: Cam asa ceva. Povestile sunt o forma de hrana. Avem nevoie de ele. Iar faptul ca povestea Antigonei, o poveste despre o fata care vrea sa l comemoreze pe fratele sau ucis si despre modul in care o face, continua sa fie spusa ne sugereaza ca avem nevoie de ea, ca ar putea fi unul dintre mijloacele prin care viata si moartea capata inteles, ca ar putea fi unul dintre mijloacele care ne ajuta sa intelegem viata si moartea si ca exista in ea ceva care ne hraneste, chiar daca este plina de lucruri cumplite si dificile, fiind o poveste foarte intunecata si plina de tristete.
Cioara: Da. Crrraaa! Am citit si versiunea lui Sofocle (desigur, pe cand ma pregateam pentru acest interviu cu tine) si m-a surprins foarte mult faptul ca, desi adaptezi considerabil versiunea lui despre Antigona si povestea ei, ai adaugat niste personaje. Ma refer mai ales la personajul meu, cioara, si la cainele care sta asteptand langa poarta.
Ali: Da, este partial adevarat. Numai partial insa, deoarece…
Cioara: Adica, eu cred ca te-ai descurcat destul de bine, pentru ca, evident, mi-ai dat mie un rol important, iar cainelui i-ai lasat un rol mult mai putin semnificativ, atunci cand vine vorba despre naratiune, asa este? Adica e adevarat ca noi, ciorile, suntem mult mai interesante si mai importante decat sunt cainii, care de obicei sunt destul de plictisitori si prosti. Dar as vrea sa te intreb de ce ne-ai adaugat si pe noi?
Ali: Ideea este, draga mea Cioara, ca povestea originala este plina de ciori si de caini. Pasarile si cainii sunt pomeniti tot timpul, pentru ca acolo se ridica intrebarea ce se intampla cu un cadavru, daca nu l ingropi.
Cioara: Delicios.
Ali: Mda, asta e parerea ta, dar nu toata lumea ti-o impartaseste. Ce vreau eu sa spun acum este ca, in original, se sugereaza ca nu suntem altceva decat niste lesuri si ca salbaticia din noi ne va distruge, va devora totul, daca nu luam masuri. In acelasi timp, Sofocle ne face sa intrevedem o relatie aparte intre oameni si creaturi, ceva chiar mai puternic de atat. Aceasta are loc spre finalul povestii, cand Sofocle introduce personajul Tiresias, un fel de preot magician, prin intermediul caruia se poate exprima nu doar lumea materiala, ci si cea spirituala, ambele in acelasi timp si fara nicio limita intre ele. El poate transmite mesaje si de la pasari, si de la zei.
De fapt, toata povestea Antigonei se rezuma la niste intrebari care, desi nu sunt clar exprimate, se dovedesc a fi despre limitele lucrurilor, despre granita dintre animal, uman si spiritual. Sunt intrebari despre salbaticie si domesticire, intrebari despre ce inseamna comportamentul civilizat si ce este comportamentul salbatic, intrebari despre ce este normal si ce nu este, despre ce este spiritual si ce nu. Asadar, mie, uneia, mi se pare evident ca trebuie sa fiti amandoi prezenti, foarte prezenti, in aceasta poveste, cainele si cioara, atunci cand vine vorba de adaptarea unui text atat de bogat in intrebari despre loialitate, natura si adevar, o poveste mai ales despre comportamentul uman, animal si spiritual. Eu cred ca si animalele au spirit.
Cioara: Iar eu am mai mult spirit decat un caine prost, evident, asa ca este normal ca ai ales sa-mi dai un rol atat de important in poveste.
Ali: Acum esti putin cam nedreapta cu cainii. Dar, din pacate, asa stau lucrurile. Este cel mai usor sa decizi ca cineva nu este egalul tau sau ca poate fi denigrat, considerat inferior, exclus, ca altcineva ia deciziile in locul sau. Aceasta este originea tuturor luptelor pentru putere. De fapt, este originea povestii Antigonei si a tuturor intrebarilor despre natura in general si natura umana in special.
Cioara: O, foarte, foarte isteata chestie.
Ali: Da, este o poveste foarte desteapta, trebuie sa i multumim lui Sofocle.
Cioara: Oameni prosti.
Ali: Si nu te mai uita asa la ochii mei. Sunt ai mei.
Cioara: Oamenii cei prosti si povestile lor cele destepte foc.
Ali: Da, chiar este o poveste minunata si inca la fel de vie dupa aproape douazeci si cinci de secole. Ca si tine, de altfel.
Cioara: Ma faci batrana, femeie proasta?
Ali: Din contra.
Cioara: Crrraaa! Bine.
A. S.
