Pornind de la ideea enuntata de Sheldon Kopp despre refuzul de a face doliu, Martha Stark postuleaza ca poarta catre recapatarea sanatatii mentale este chiar rezistenta pacientului – subliniind imperativul intelegerii de catre acesta a apararilor sale si a realitatii impotriva carora au fost ridicate. Recurgand atat la conceptul de deficit structural, provenit din psihologia sinelui, cat si la cel de conflict structural, provenit din psihologia relatiilor de obiect, ea arata, prin ample vigniete de caz, cum acestea se pot manifesta in transfer, perturband progresul tratamentului fie printr-un transfer pozitiv, marcat de iluzii, fie prin unul negativ, marcat de distorsiuni. In functie de nivelul de anxietate simtit de pacient in fata schimbarii, autoarea propune si explica o serie de formulari menite sa recunoasca deopotriva dorinta pacientului spre insanatosire si teama care-l tine pe loc si care-l ajuta, treptat, sa constientizeze cele doua forte opuse si sa le reconcilieze, intr-o recunoastere si acceptare a prezentului.
Cartea Marthei Stark poate fi un indrumar necesar atat psihanalistilor si psihoterapeutilor de orientare psihodinamica, precum si psihiatrilor si psihoterapeutilor din alte curente, tuturor acelor specialisti al caror scop este promovarea sanatatii mentale.
Martha Stark este psihiatra, conferentiara la Harvard Medical School, fondatoare a SynergyMed MindBodyHealth, co-fondatoare a Centrului pentru studii psihanalitice de la William James College, autoare a 9 volume despre teoria si practica psihodinamica.
Sanatatea mentala are legatura cu capacitatea de a-si percepe obiectele asa cum sunt ele, necontaminate de nevoia proprie de a fi altele decat cine sunt ele; este vorba despre capacitatea de a accepta obiectele, fara a avea nevoie ca ele sa fie nici mai bune, nici mai rele decat sunt. Boala mentala ar putea astfel sa fie considerata incapacitatea (sau poate lipsa de vointa) de a percepe obiectele proprii asa cum sunt ele in realitate. […] rezistenta genereaza patologia pacientului. Pacientul nu se simte mai bine, ci, dimpotriva, ramane blocat tocmai pentru ca rezista, pentru ca se apara in felul in care se apara. – Martha Stark
Sacrificandu-se pe sine, copilul poate nega inadecvarea parintelui si se poate agata de speranta ca, daca va incerca din rasputeri sa fie cu adevarat bun, atunci poate ca intr-o zi, cumva, in vreun fel, va putea sa-l determine pe parintele sau (sau pe altcineva, care il inlocuieste pe parinte) sa-l iubeasca asa cum ar fi trebuit sa fie iubit. Si, pana la urma, daca inadecvarea se afla in sine insusi, atunci are mai mult control asupra ei decat daca s-ar afla in parinte. […] Ca adult, aceasta persoana isi aduce in relatiile sale atat iluziile, cat si distorsiunile, atat perceptiile pozitive nerealiste despre obiectele sale, cat si perceptiile negative nerealiste despre sine insusi si, prin proiectie, despre obiectele sale. – Martha Stark
