Cartea autobiografica a lui Jung – una dintre cele mai tulburatoare piese memorialistice ale secolului XX – este saraca in fapte de viata exterioara: schita copilariei intr-o familie de pastori, o trecere in revista a practicii de medic psihiatru, intalnirea cu Freud, construirea turnului de la Bollingen, cateva calatorii in locuri exotice (Africa, India).
Dar pe fundalul acestor sumare evenimente exterioare se deseneaza conturul viguros al unei alte vieti, de infinita bogatie. Treptele ei cronologice sunt intuirea, de la o varsta incredibil de frageda, a unei entitati psihice autonome, formidabila coliziune cu inconstientul, tarzia lui autorealizare („Viata mea, spune Jung de la bun inceput, este povestea unei realizari de sine a inconstientului”).
Aceasta „a doua” viata, cea launtrica, s-a exprimat in vise, viziuni, calatorii in spatii extramundane, experienta nemijlocita a lui Dumnezeu – toate marturisite public de Jung, alaturi de premonitiile sale asupra viitorului umanitatii si de gandurile cele mai intime despre religie, numai in Amintiri. Si din aceleasi experiente launtrice s-a nascut originala opera jungiana.
Considerandu-le incompatibile cu contributia sa stiintifica, Jung nu si-a inclus Amintirile in corpusul Operelor complete. Si totusi, aceasta carte autobiografica ramane cea mai buna introducere in psihologia analitica jungiana: aici pot fi gasite originea si semnificatia conceptelor ei fundamentale – de la „inconstient colectiv” si „arhetipuri” pana la „individuatie”.
