„Pana la urma, acesta este destinul cuvantului: sa treaca in fapta. Cat de mare este responsabilitatea autorului cuvantului pentru faptele viitorimii? Nu stiu sa spun exact. Si, pentru ca nu stiu, practic aceasta mica lasitate – fictiunea, lasand lucrurile sa se dezvolte aproape de la sine. Mai departe, n-am o solutie." – Andrei Cornea
Tinea minte perfect (sau asa credea) ce fusese inainte, dar, cand era vorba despre ce se intamplase dupa, anii i se invalmaseau in cap si totul plutea intr-un fel de negura, care anihila limitele lunilor si anilor. A fost mult, a fost putin – parca totul nu fusese decat un pe urma prelungit luni si ani de zile. Un provizorat, o tranzitie (spre ce?), o trecere spre alta viata (care?); asa ca, desi unele detalii ii erau clare, intregul, sensul general al miscarii ramaneau obscure. Pesemne ca totul se schimba prea repede; lucrurile vechi piereau pe neasteptate, oameniise imbracau mereu altfel, aratau altfel (mai ales femeile), casele vechi erau daramate sau revopsite, strazile capatau mereu alte nume, se puneau alte afise si alte semne de circulatie; pana si bordurile trotuarelor le schimbau frenetic. Apareau mereu trenuri noi, masini noi, telefoane noi, ziare noi, tampenii noi si mai ales oameni noi care pateau tan¬tosi, enervanti, nestingheriti de trecut. Iar de felul adevarat de viata de dinainte isi aminteau tot mai putini. Lumea citea cu nesat ziarele, se uita la noile tele-ecrane si comenta tot felul de noutati, scandaluri, crime, filme, dive, sport, jafuri, somaj, batai, revolte, greve, dar despre ce facuse sau ce fusese fiecare inainte nimeni nu voia sa vorbeasca ori pretindea cu seninatate ca nu tinea minte, sau chiar ca lucrurile fusesera cu totul altfel decat stia el bine ca fusesera. Fiindca el chiar stia.
ANDREI CORNEA s-a nascut in 1952. Licenta in istoria si teoria artei la Academia de Arte Frumoase (1976). Licenta in filologie clasica la Universitatea din Bucuresti (1980). Doctorat in filologie clasica la Universitatea din Bucuresti (1994). Muzeograf la Muzeul National de Arta (1976–1987). Cercetator la Institutul de Istorie a Artei (1987–1990), iar intre 1990 si 2006 la Institutul de Studii Orientale „Sergiu Al-George“. In prezent, profesor la Universitatea din Bucuresti.
Scrieri: De la portulan la vederea turistica (Sport-Turism, 1977); Primitivii picturii romanesti moderne (Meridiane, 1980); Forme artistice si mentalitati culturale in epoca romano-bizantina (Meridiane, 1988); Scriere si oralitate in cultura antica (Cartea Romaneasca, 1988; reed. Humanitas, 2006); Penumbra (Cartea Romaneasca, 1991; reed. Polirom, 1998); Platon: Filozofie si cenzura (Humanitas, 1995); Masina de fabricat fantasme (Clavis, 1995); Turnirul khazar (Nemira, 1997; reed. Polirom, 2003); Cuvintelnic fara frontiere (Polirom, 2002; Humanitas, 2013); De la Scoala din Atena la Scoala de la Paltinis (Humanitas, 2004); Cand Socrate nu are dreptate (Humanitas, 2005; trad. fr. Les Presses de l’Université Laval, Canada); Noul, o veche poveste (Humanitas, 2008); Povesti impertinente si apocrife (Humanitas, 2009); O istorie a nefiintei in filozofia greaca (Humanitas, 2010); Realitatea si umbra (Humanitas, 2013); Miracolul: Despre neverosimila faptura a libertatii (Humanitas, 2014), Uimitoarea istorie a lui Sabbatai Mesia (roman, Humanitas, 2015), Lantul de aur (Humanitas, 2017), Amintiri din epoca lui Bibi (Humanitas, 2019).
Traduceri: Platon (Republica, Philebos, Theaitetos), Aristotel (Metafizica, Despre generare si nimicire), Plotin (Opere I–III), Aristofan (Lysistrata, Viespile, Belsugul), Epicur.
