Ce ma ingrozeste cel mai mult e posibilitatea de a nu fi nimic dincolo. E probabil motivul principal pentru care am scris ”Aleea cu artari”, un roman psihologic care se impleteste cu fantasticul si groaza. Maximilian e student la medicina in anul 3, stralucit si foarte pasionat de neurostiinte. El se indragosteste subit de o colega de facultate exceptional de frumoasa, Andreea. In Maximilian se porneste o lupta launtrica sfasietoare intre noul sentiment complet strain lui, iubirea fata de Andreea, despre care crede ca nu o poate avea, si pasiunea lui pentru neurostiinte, singura iubire in care crede cu adevarat. Din aceasta disonanta se nasc demoni care vor conduce spre un paroxism tragic si le vor arunca existenta intr-un infern fantasmagoric supradimensional.
”Aleea cu artari” este despre cum sa-ti curmi libertarea atunci cand ai totul la indemana, sau cum sa te intemnitezi din proprie vointa atunci cand liberul tau arbitru te imobilizeaza intr-o tesatura de paianjen.
