Ale dumnezeiestilor cantari iubirile. Imnele

Cel ce voieste sa fie crestin trebuie mai intai sa fie poet, spunea Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul, iar Staretul Sofronie de la Essex facea obstei sale urarea: „O, cum as dori ca voi toti sa fiti poeti!” (si Parintele Sofronie avea intotdeauna in minte si sensul grecesc, etimologic, al cuvantului „poet” – ποιητής, adica „facator, creator”). Din acest gand s-a nascut si noua traducere romaneasca a vestitelor „Imne” ale Sfantului Simeon Noul Theolog. Astfel, talmacitorul de acum nu si-a propus sa inlocuiasca editiile savante care au premers-o, imbogatite de eruditii lor autori cu comentarii si exegeze, ci – mai presus de toate! –, intr-o traducere acrivoasa in stihuri cu rima, sa redea acel duh poetic insuflat, „facator intru vesnicie”, din cantarile-iubiri ale marelui Cuvantator-de-Dumnezeu. Caci, in cuvintele aceluiasi Staret Sofronie, „asa si eu acum, incerc sa va propun, ca frate al vostru, sa folositi acest mijloc spre a face ca viata voastra sa fie roditoare: De la lucruri marunte, stramutati-va la nemarginire!”.