Cartea lui John Penberthy, foarte frumos ilustrata de Laurie Barrows, este o delicioasa parabola despre rostul fiintei umane, personificata de o albina, Buzz albinutul.
Jocul de cuvinte din titlul original "To Bee Or Not To Bee" si-a pierdut savoarea la traducerea in limba romana insa asta nu micsoreaza deloc valoarea continutului cartii.
Scriitura este plina de veselie si de intelepciune ceea ce o face o lectura perfecta pentru copiii intre 9 si 99 de ani.
Tinta cartii este evident transformarea fiintei umane insa meritul autorului este ca reuseste sa faca asta intr-un mod care atinge in primul rand sufletul si inima cititorului si doar in al doilea rand mintea acestuia.
Fragmente din carte
Buzz decola fericit din stup si ateriza apoi pe o ramurica de plop, ca sa-si recapete linistea. Era ceva in neregula cu el? De ce nu putea sa traiasca multumit in toata vremea, ca celelalte albine? Dar apoi: de ce oare nu puteau acestea sa inteleaga ca mai era si altceva pe lume, in afara de construirea stupului si cresterea progeniturilor?
Buzz stia ca era un muncitor la fel de bun ca oricare altul din colonie. Cu toate acestea, ceva ii micsora astazi performanta.
Avea deja reputatia unui excentric datorita intrebarilor ciudate pe care si le punea, si iata ca acum se pricopsise si cu reputatia de lenes si incompetent deopotriva!
De pe ramurica lui, arunca o privire care imbratisa poiana, valea si muntii din fundal. Da, stia ca aceasta era singura poiana din vale, destul de mica de altfel. Stia, de asemenea, ca intreaga colonie era dependenta de trifoiul si de florile care cresteau aici. Si mai stia ca neamul lui se afla intr-o continua competitie cu bondarii, pasarile colibri si fluturii in ceea ce priveste accesul la resursele limitate de nectar si polen. A auzit-o pe regina lui spunand nu o data, ci de o mie de ori: „Lucratori, nu dispunem decat de aceasta poiana micuta pentru a ne asigura cele necesare traiului. Haideti sa muncim din rasputeri astazi, ca sa ne umplem fagurele!” Dar imediat ce fagurele era umplut, se trecea imediat la altul. Era o munca fara sfarsit.
Cu toate ca truda si sacaiala zilnica il obosisera cumplit, ceea ce il supara pe Buzz cel mai tare era totusi altceva: simtise o frica subtila facandu-si loc in colonie. Era asemeni unei forte mute, dar deosebit de puternice, care parea ca se hraneste cu vlaga lucratorilor. Desi se aflau intr-o vale bogata, ei traiau de parca ii pandea pericolul iminent de a muri de foame. In sinea lui, Buzz nu putea sa ia in serios o asemenea amenintare: vor trai si ei ca oricare alte fiinte, ca furnicile sau ca omizile de pilda.
De ce trebuia oare toata lumea sa-si faca atatea griji pentru ziua de maine, de ce nu puteau sa fiinteze in pace, sa se limiteze la un numar rezonabil de guri de hranit si sa-si ofere din cand in cand cate un moment de relaxare, in care sa guste un pic din bucuria vietii?
…
„Buzz, mi se pare mie sau tu iti inchipui ca daca te vei gandi destul de mult timp si cu destul de multa intensitate vei reusi sa intelegi totul cu mintea?”
„Ei bine, da, asa imi inchipui”, ii raspunse Buzz batand in retragere.
„A gandi este cu siguranta o parte a intelegerii”, spuse Bert, „dar in nici un caz toata intelegerea. Exista in tine un nivel mai inalt, care poate controla inclusiv mintea ganditoare. Poti ajunge la acel nivel prin intermediul observatiei si al experientei. Mintea este un slujitor minunat, dar un stapan groaznic.”
„Faptul ca stii ca esti amortit constituie un urias pas inainte. Cele mai multe albine traiesc intreaga viata fara sa constientizeze vreodata ca in viata lor ar fi ceva amortit. Iar a dori sa faci ceva pentru a transforma aceasta stare de lucruri, constituie un al doilea pas, deosebit de important.”
„Deci am facut deja doi pasi inainte”, concluziona Buzz abatut. „Incotro sa merg de aici?”
„Practica atentia profunda. Urmareste sa vezi sacrul in tot.”
Practica, se gandi Buzz. Adica si mai multa munca, si mai mult efort.
„Persevereaza, Buzz”, spuse Bert. „Acorda timp acestor lucruri. Ceea ce ti-am dezvaluit astazi se refera la un mod de viata, nu este ceva ce poate fi realizat intr-o dupa-amiaza. Totul este divin – tu, eu, Bobby, acest bolovan, aceasta poiana – chiar si Boris.”
