Adio, New Orleans

Bestseller New York Times

Nominalizata la Carnegie Medal

Publicata in peste 20 de tari.

Cu personaje la fel de interesante ca acelea din romanul sau de succes international, Printre tonuri cenusii, Ruta Sepetys tese cu maiestrie o poveste bogata in secrete si tradari, cu avertismentul tulburator ca deciziile pe care le luam ne pot modela destinul.

Suntem in New Orleans, in 1950. Josie Moraine, o adolescenta de 17 ani, fiica unei prostituate  si aflata neoficial sub tutela unei matroane de bordel, se simte sufocata de intrigile interlopilor din cartierul cu reputatie indoielnica in care a crescut. Incepe sa creada ca merita mai mult de la viata, de exemplu sa ajunga la un colegiu de elita si sa nu se mai intoarca niciodata in New Orleans. Insa, in orasul in care banii murdari se obtin usor, visul de a-si depasi conditia nu se lasa la fel de usor de indeplinit. Orice evadare pe cont propriu inseamna desprinderea din tentaculele raului, care parca se inmultesc si se strang, cu cat mai mult ea incearca sa scape de ele. Minciuni, furturi, depravare, escrocherii, crime conduc la alte minciuni, alte compromisuri, alte pierderi – o avalansa in care visul evadarii pare tot mai indepartat. Josie invata pe pielea ei ca destinul ni-l croim, fiecare, prin deciziile proprii. Si, intr-o ultima rasturnare de situatie, i se va dovedi adevarat ceea ce a tot citit prin carti, ca norocul e intotdeauna de partea celor curajosi.

Sepetys scrie frust si cu emotie palpabila… mizele sunt cruciale. – The New York Times Book Review

Un succes sigur. – Kirkus

Un stil care te seduce si te transpune intr-o lume  si o perioada minunat reconstruite de autoare. – The Boston Globe

Legiunile de fani pe care Sepetys i-a castigat  cu bestsellerul ei de debut vor aprecia cu siguranta acest roman extrem de bine construit. – Booklist

Un memento si mai puternic ca, indiferent unde te nasti, tu decizi daca esti sau nu eroul propriei vieti.- Cleveland Plain Dealer

Fragment din cartea "Adio, New Orleans" de Ruta Sepetys

"Mi-am adunat poalele fustei si am grabit pasul spre librarie. Trecusera doi ani de la incident. Cincinnati nu-si mai facuse aparitia in Quarter si nimeni nu-i ducea lipsa. El pretindea ca lucreaza pentru Carlos Marcello, nasul mafiei din New Orleans, cu toate ca nu facea parte din clan. Nimeni nu il credea, dar nici nu-l contrazicea careva pe fata. Cincinnati se afisa cu mandrie ostentativa in costume scumpe – costume care nu prea i se potriveau. Se zvonea ca hainele lui erau furate de pe cadavre, oamenii pe care ii omora pentru Carlos Marcello. Cokie spunea ca aducea ghinion sa porti costumul unui mort.

Carlos Marcello era seful sindicatului si detinea terenuri chiar langa parohia din Orleans. Printre localnici umbla vorba ca Marcello isi impanzise mlastinile cu aligatori si arunca acolo cadavrele. Un postas i-a povestit odata lui Cokie ca a vazut pantofi plutind pe suprafata tulbure a mlastinii. Willie il cunostea pe Marcello. Trimitea fetele la motelul lui, Town and Country, cand bordelul de pe strada Conti era foarte solicitat. Asa l-a cunoscut mama pe Cincinnati.

Cincinnati avea o slabiciune pentru mama. Ii cumpara lucruri scumpe si sustinea ca ea arata exact ca Jane Russelli din revistele de la Hollywood. Presupun ca asta insemna ca si eu semanam cu Jane Russell, dar probabil cu o Jane Russell fara machiaj, fara haine frumoase si fara par coafat. Ochii nostri erau putin cam departati, fruntile inalte, parul saten-inchis, des si infoiat, si niste buze de parca eram mereu bosumflate.

Mama era innebunita dupa Cincinnati. Odata chiar a spus ca erau indragostiti unul de celalalt. Uneori, mama era atat de fraiera incat devenea penibila. Nu era destul ca se culca cu un criminal ca Cincinnati, se mai si indragostea de el? Jenant. Willie il ura pe Cincinnati. Eu il dispretuiam."