Exista depresie fara lacrimi? Ne confruntam, in prezent, cu o epidemie de autism? Divortul le creeaza intotdeauna tulburari grave copiilor? Marijuana creeaza dependenta? Pradatorii sexuali recidiveaza intotdeauna? Din pacate, miturile despre sanatatea mentala sunt larg raspandite si le auzim din nenumarate surse, inclusiv din media si din parerile unor oameni fara pregatire in domeniul psihologiei. Cartea de fata ne arata ca unele dintre cele mai ferm sustinute credinte ale noastre sunt contrazise de descoperirile cercetarilor stiintifice si ne ajuta sa ne formam opinii bazate pe fapte si nu pe fictiuni, conducand astfel atitudini si comportamente mai adecvate fata de persoanele cu boli mentale.
Hal Arkowitz a fost profesor de psihologie la Universittatea Arizona. A publicat numeroase lucrari despre depresie, anxietate, psihoterapie si interviul motivational, fiind interesat de modul in care apare schimbarea in procesul terapeutic.
Scott Lilienfeld este profesor de psihologie la Universitatea Emory din Atlanta. A publicat peste 300 de lucrari despre tulburarile de personalitate, tulburarile disociative, diagnosticul psihiatric, pseudostiinta in psihologie si practica psihologiei clinice bazata pe dovezi stiintifice.
Imaginati-va un tratament pentru depresie care are urmatoarele calitati:
• Este la fel de eficient ca medicamentele antidepresive, dar sunt absente efectele secundare.
• Rezultatele terapeutice dureaza mai mult decat cele ale medicamentelor antidepresive, dupa incheierea tratamentului.
• Beneficiile tratamentului se generalizeaza la multe domenii ale vietii.
• Cauzeaza modificari in creier cu privire la procesele asociate cu depresia.
• Tipic, trebuie sa fie administrat doar o data pe saptamana.
• In general, costa la fel sau mai putin decat medicamentele.
Suna prea bine ca sa fie adevarat? De fapt, un astfel de tratament exista de decenii, desi multi oameni nu stiu de el. Se numeste: psihoterapie. De ce atat de multi oameni nu cunosc aceste fapte?
Autorii
Hipnotizatorul, leganand un ceas de buzunar in fata ochilor subiectului, intoneaza incet: „Ti se face somn… Ti se face somn…". Capul subiectului se prabuseste brusc in fata, intr-o transa profunda, asemanatoare somnului, ignorand toti stimulii din jur, cu exceptia vocii blande a hipnotizatorului. Lipsit de puterea de a rezista influentei hipnotizatorului, subiectul i se supune la fiecare comanda, inclusiv la instructiunea de a pune in act o scena suparatoare din copilarie. La „trezirea" din transa, dupa o jumatate de ora, nu are nicio amintire a ceea ce s-a intamplat. De fapt, aceasta descriere familiara, prezentata in multe filme, cuprinde o multime de preconceptii eronate.
Autorii
