Acest soare care mă orbește

PREFAȚĂ

Cu o scriitură alertă, rasfățată uneori, cu efecte premeditate a căror combinatorie nu se dezvăluie până la final, Sorin Drăghici oferă în acest roman una dintre ocaziile de neratat de a te bucura de literatură, vara. Provocator, autorul alege să intre în pielea unei domnișoare, apoi doamne și demonstrează în felul acesta că literatura rămâne cel mai sustenabil exercițiu de zămislire de forme de viață dintre toate. Aceasta nu este însă decât prima dintre provocările la care scriitorul își supune cititorul.

Pe relația Târgu-Mureș – Atena – București – Buenos Aires nu circulă niciun avion direct. Rămâne să vă îmbarcați într-un roman care promite, de la bun început, o croazieră improbabilă, geografică dar și istorică. Nu în ultimul rând, romanul lui Drăghici ar putea fi premiat nu doar literar, ci și gastronomic.

Deși nu există stele Michelin pentru literatură, inițiativa ar trebui formulată. Pentru că nu doar că o societate de femei și bărbați fascinante și fascinanți se iubesc, admiră, călătoresc și driblează vitregiile unei istorii nu prea îndepărtate, dar ele și ei știu să se bucure de viață. O viață care se scrie în greaca veche și nouă, una în care cultura și natura reprezintă un cuplu atât de sudat, încât nici nu ți-ai putea imagina că ele ar fi fost, multă vreme, separate de prejudecăți și mituri culturale.

Cititorul trebuie avertizat că se poate îndrăgosti de multe dintre personajele care locuiesc în această poveste petrecută în prima jumătate a secolului trecut; de asemenea, el trebuie să știe că povestea în care pătrunde nu-l va dezamăgi decât din cauza inevitabilă a sfârșitului ei. Dacă orice minune durează trei zile, ei bine, el va petrece cu Eliza și Maria, dar și cu Andreas și Athanasios, trei ore concentrate sau trei dimineți de calistenie a afectelor și a imaginației. În sfârșit, e important să-i spunem cititorului că, dacă faptul că povestea are un final face parte din nedesăvârșirea a tot ce e viu, totuși, finalul poveștii va fi unul puternic. În bine sau în rău, asta rămâne de descoperit.

Literatura are o funcție critică, desigur, dar textul literar e destinat plăcerii, în primul rând. Aveți în aceste pagini un roman cu toate ingredientele romanescului – iubire, vitregia vremurilor, călătorii exotice, embleme culturale fundamentale, atașament față de locuri și highlights ale bucătăriei grecești. Un deliciu!

Alexandru Matei