M-am ghemuit din nou pe scandura; dardaiam de frig in vestonul meu subtire. Incercam sa ma rog. Dar in locul rugaciunilor obisnuite de seara, imi veneau tot mereu in gand cuvintele Psalmului, cu care niciodata pana atunci nu ma rugasem:
De profundis clamavi ad te Domine… Din strafundul abisului am strigat, Doamne, catre tine… Nu stiam, nestiutorul de mine, ca eram inca departe de acele ultime profunzimi, de acel strafund al abisului, ca abia cazusem intr-o groapa nu prea adanca si ca aveam sa ma pravalesc cu timpul pe povarnisuri tot mai abrupte, sa ma prabusesc prin rape din ce in ce mai prapastioase, nici nu banuiam macar cat de lunga era calea pe care o aveam de strabatut printr-un labirint tot mai intunecos pana sa dau de lumina.” – Nicolae Balota
Daca Nicolae Balota ar fi reusit sa finalizeze tetralogia memorialistica pe care o proiectase (I. Tinerete fara batranete…; II. Caietul Albastru; III. Abisul luminat; IV. si viata fara de moarte…) aceasta ar fi putut deveni „marea opera a inceputului de mileniu in literatura romana”, asa cum isi dorea autorul.
Abisul luminat, urmand Caietului Albastru (editia I, 1998), desi neterminat, este o opera ce depaseste granitele literaturii memorialistice, fiind o „opera de autofictiune”, in viziunea autorului ei, ce cuprinde intreg universul recluziunii; o (re)constructie a perioadei de detentie (1956-1964).
Cele trei carti care o compun, Preludiu la o coborare in infern, Interludiu tragicomic si Destine deviate, se constituie intr-un rechizitoriu al efectelor devastatoare pe care venirea comunistilor la putere le-a avut asupra a tot ce insemna Cultura: „Revolutia socialista, in realitatea ei, trada un nihilism cultural.”, spune Nicolae Balota.
Abisul luminat este o lectura care te convinge ca Iubirea poate converti intunericul ignorantei, al urii si al oricaror actiuni opresive in lumina sperantei si a frumosului artistic. – prof. dr. Carmen Elena Andrei
