Un foarte bun psiholog care reuseste sa gaseasca modalitatea de a ajuta pacientul sa depaseasca cu bine situatiile critice. Are o mare capacitate de a-ti insufla incredere in propriile puteri. (l. M.)
Recomandarile au fost bine argumentate, ne-au ajutat sa depasim o situatie limita, sa ne cunoastem mai bine propriul copil si pe noi insine. (G. C.)
Din punct de vedere profesional, este un bun psiholog, care ne-a ajutat mult in tratarea unui comportament destul de agresiv al copilului nostru in varsta de 5 ani. Dupa mai multe sedinte de terapie, am observat o modificare in bine a comportamentului copilului prin faptul ca a inceput sa-si dezvolte relatii de colaborare mult mai bune cu alti copii, si-a facut noi prieteni, a devenit mai apropiat de noi, ceea ce conteaza mult. (C. P.)
Doamna Silvia Souca a fost psihologul baietelului meu de 11 ani in ultimele trei luni ale anului 2014, contribuind astfel la identificarea punctelor sensibile ale caracterului acestuia. Indrumarile primite de la doamna psiholog au dus la rezultate vizibile si imbucuratoare mai ales in planul comunicarii copilului cu ceilalti copii. De asemenea, au fost identificate sursa unor temeri ale copilului (teama de a sta singur acasa, teama de a nu se pierde de parinti, etc.) oferindu-ne astfel posibilitatea de a aborda aceste temeri astfel incat copilul sa nu le mai resimta. In concluzie, pot spune ca vizitele noastre saptamanale la cabinetul doamnei Silvia Souca au avut un real efect benefic asupra personalitatii copilului, astfel incat o recomand cu caldura tuturor parintilor care au copii cu caracterul si personalitatea afectate in vreun fel. Sunt sigura ca orice copil care trece pragul cabinetului dansei va avea parte de cel putin un plus in dezvoltarea armonioasa a personalitatii sale. (A. S.)
Fragment din carte:
"Incep acest capitol cu o intrebare adresata parintilor:
SUNTETI SIGURI CA STITI, CU ADEVARAT, CARE SUNT NEVOILE (specifice) ale COPILULUI VOSTRU?!
Ma adresez voua, parintilor, pentru ca voi sunteti ADULTII in relatia parentala.
Neavand intentia si nici pretentia de a ma prezenta ca un expert in povestile specifice unei familii, inclin sa cred ca putem invata din experientele personale si ale altora. Putem adapta informatiile ce ne parvin, in functie de propriul sistem de valori si traditii. Cu alte cuvinte, daca ne pastram mintea si inima deschisa, putem accesa informatiile necesare, care ne pot ajuta sa luam decizii corecte si cat mai aproape de obiectivitate (fara sa exclud o doza minora de subiectivitate).
Revenind la expresiile mai sus mentionate, incerc sa le analizez, dupa cum urmeaza:
• ambele expresii sunt folosite cu scopul nemarturisit (inconstient) de a inchide un dialog si a marca pozitia de superioritate a autoritatii parentale din start, parintele se situeaza pe o pozitie superioara, care nu admite un contra-argument; copilul percepe acest lucru si, simtindu-se amenintat, se retrage. Retragandu-se, comunicarea este anulata si copilul invata ca este necesar si obligatoriu sa-si ingroape emotiile (trairile de moment); astfel, in timp, el nu-si mai recunoaste sentimentele si este afectata dezvoltarea lui emotionala (imagine si respect de sine distorsionat). La varsta adulta (chiar mai devreme, in adolescenta), in momentul in care se va confrunta cu situatii tensionante, care presupun agresiuni verbale, el ori se va retrage (perceptie = esec) ori se va revolta (perceptie = agresivitate);
• in ambele cazuri remarcam o intentie de manifestare a unui orgoliu puternic, dublat de egocentrism, care distruge, nu construieste o relatie;
• ambebele folosesc modul imperativ de adresare, care ascunde o dorinta de dominare a situatiei (nevoia adultului de a controla);
• in cazul ultimei expresii, diferenta in raport cu prima este data de furia violenta a parintelui si neputinta acestuia de a face fata provocarii venite din partea copilului. Va atrag atentia asupra acestui aspect care poate genera un conflict deschis din care nimeni nu castiga nimic: parintele foloseste acest ultimatum, incercand sa Isi consolideze pozitia de superioritate, dar si pe cea decizionala, folosind amenintarea cu un ton extrem de ridicat. Copilul/ adolescentul are doua posibilitati de alegere: 1. isi infrunta parintele intr-o ultima incercare de a-si apara imaginea de sine si pozitia in familie; 2. se retrage „lingandu-si ranile" fiindu-i afectata imaginea de sine, dar si pozitia lui in familie. Orice alegere ar face el, ideea respingerii de propriul parinte se poate transforma in timp intr-un devastator sentiment de abandon, afectandu-i puternic imaginea si respectul de sine.
Cert este ca fara o comunicare de tip constructiv, reprezentata de un dialog real, in care ambele parti (parinte si copil) sa poata AUZI si PROCESA informatia primita, rezultatul obtinut este unul de tip distructiv care creeaza CONFLICT."
