„Spre deosebire de Isus, care S-a inaltat la Cer, Lazar si-a dus mai departe existenta pamanteasca alaturi de ai sai, fara sa aiba parte de o inviere glorioasa precum Fiul lui Dumnezeu. Dar ce inseamna, la drept vorbind, invierea lui Lazar? Pentru Francois Deblue e, inainte de toate, o trecere, o ruptura, infiriparea unei vieti secunde in insasi viata lui Lazar. O existenta neintrerupta, dar diferita, care de acum inainte se intretese cu moartea, precum cea a supravietuitorilor lagarelor naziste, carora scriitorul le dedica aceasta carte. […] Si totusi, Lazar e un alt om, care se intremeaza treptat, pe care sotia, Abigail, nu-l mai recunoaste. […] Al doilea Lazar e mai fragil decat cel dintai, ca si cum ar fi iesit la iveala chipul de intuneric al unui barbat, solar pana nu demult. Scriitura lui Francois Deblue aduce prin blandetea ei neasteptata – o blandete poetica – un raspuns la toata aceasta suferinta. Astfel, pacea care aureoleaza scena inaugurala a cartii nu se va risipi niciodata din paginile care urmeaza, oricat de vie ar fi furia care traverseaza scriitura si oricat de ingrozitoare ar fi evenimentele petrecute.”
Stephanie de Saint Marc, „La Solitude de Lazare”, En attendant Nadeau, ianuarie 2020
