Între lumi. Convorbiri cu Nicolae Steinhardt

Singur Nicolae Baciut, (…) îndrăznește să-i pună discretului eseist și călugăr (cum altfel se cuvine să fie un călugăr dacă nu discret, reușind să înăbușe în șine cele lumești?) cea mai indiscretă întrebare care i-a fost pusă vreodată în public: “-Ați iubit? Ați fost iubit de-iată, am rețineri, sfiiciune, mi se pare că e impudic să pun o astfel de întrebare-o femeie?”(România literară).

Există oameni pe care îi cunoști doar prin intermediul cărților, corespondenței, și prin mărturia acelor persoane intime lor. Și, în mod firesc, te poți întreba în ce măsură îi cunoști? Acel personaj ce se află în bibliotecă sau în chilie, încercând să răspundă unor întrebări folosindu-se de mijloacele specifice vremii, hârtie și stilou, adică de scrisori, e identic cu omul, cu ființă reală din viață de zi cu zi? În ce măsură corespondența poartă o bucățica din ființă celor implicați în acel dialog?
Unul din acei oameni pentru mine este Nicolae Steinhardt (1912-1989). Dumnezeu, destinul, istoria, au făcut că să aud pentru prima data de el pe băncile Seminarului Teologic din Piatră-Neamț. A fost o întâlnire neașteptată cu un erudit cărturar dar, mai ales, cu un om mărturisitor.