Martor si partas din frageda copilarie, al trudei popoarelor pe unde a vagabondat, Panait Istrati a purtat mereu in inima rana durerilor intalnite. De la treisprezece si pana la patruzeci de ani, scormoneste cu putere aceasta grozava mocirla, care e omenirea; sufera si se zbate, iubind pamantul si frumusetile sale; isi imparte punga si culcusul cu toti oropsitii din lume; aduna in sine, ca intr-un sac, experiente dureroase, pentru ca in ziua cand viata ii ingaduie sa i se auda glasul, totul sa se transforme intr-o simfonie a luptei impotriva egoismului si cruzimii din omenire.
„Nu ma simt nascut ca sa inveselesc pe oameni, spunea referindu-se la scrisul sau, ci ca sa-i educ frateste, deoarece experienta vietii mele este una din cele mai generoase”.
ALEXANDRU TALEX
