Cassian Maria Spiridon e un fervent al fragmentului liric, al concentratului capabil a fixa poezia. Spatiul si timpul verbului se contrag astfel la minimalul semn al substantei, ungarettian urmarite in sensul unor fugitive contacte ale universului launtric cu cel exterior, inconjurate de magia tacerii. Pe deasupra oricarei dezvoltari, resimtite ca parazitare, fragmentul e suveran ca loc privilegiat al poeziei.
Daca Paul Valéry afirma ca partea cea mai profunda a omului e pielea sa, intelegem alarma nivelului senzorial, incordarea simturilor in vederea integrarii in real a fiintei. Se ajunge astfel la o poetica a simturilor. Aceasta restaureaza concretul in drepturile lui de atotputernica imaginea a lumii. Cassian Maria Spiridon traieste liric prin concret, inlocuind sublimarea experientelor sale sufletesti printr-o decupare ghidata de acuitatea contemplativa.
(Gheorghe Grigurcu)
Pozitia individuala a unui Cassian Maria Spiridon, interiorizat, divizat si iscoditor (dupa o copilarie frustrata), comporta stari de opozitie, accente de orgoliu si tentative (esuate) de initiere intr-un umanism fara tenebre. Cativa dintre contemporanii sai mai varstnici ii sunt aproape. (…) Problematizand, la modul inalt, dand prioritate cerebralitatii si incadrandu-se axial in fluxul psiho-nevrotic al momentului sau, Cassian Maria Spiridon opune decorativismului si transparentelor insemnele unei vieti interioare framantate. Poezia sa, de un lirism ideizat, e jurnalul superior-ceremonios al unui melancolic de extrema luciditate.
(Constantin Ciopraga)
