General | |
---|---|
Publisher | Adevăr Divin |
Genre | Spiritualitate |
Others | |
Translators | Ana Nicolai |
Identification | |
Format | |
Dimensions | Fizic |
Pages | 78 |
Tarotul de Marsilia
69,00 lei Prețul inițial a fost: 69,00 lei.62,10 leiPrețul curent este: 62,10 lei.
Publisher | Adevăr Divin |
---|---|
Genre | Spiritualitate |
Pages | 78 |
Tarotul de Marsilia. 78 de carti de joc
Multi dintre noi percep tarotul ca o formula universala microcosmica apta sa explice fenomenele din Univers, sa interpreteze sensul existentei si chiar sa ilustreze drumul omului spre propria sa desavarsire.
Cele 22 de arcane majore din Tarot
Tarotul consta intr-o serie de carti pictografice care au dat nastere jocului de tarot, asa cum este cunoscut in prezent.
In Europa, cartile de tarot se pare ca au aparut in cursul secolului al XIV-lea, in Italia si in Franta. Exista insa teorii potrivit carora tarotul ar fi aparut de fapt in Egiptul antic, de unde si-a urmat cursul spre a cuceri lumea. In multe tari din Orient, pornind din Egipt, spre India si pana in China, se pot intalni multe astfel de imagini figurative asemanatoare figurilor din tarot; tiganii au si ei carti de acest fel, ceea ce ar explica raspandirea lor in Asia si Europa.
Geneza cartilor de tarot e la fel de dificil sa se dovedeasca stiintific pe cat este sa se stabileasca originea numelui de tarot. Unii savanti sunt de parere ca acesta e de sorginte franceza, insa Gustav Meyrinck, in cartea sa Golem, e de parere ca "aroc sau tarot are acelasi sens ca ebraicul Torah (lege) sau ca numele poate avea legatura cu cuvantul egiptean antic Taruth (cel care e consultat) ori ca ar putea deriva de la cuvantul Tarisk din limba zenda antica, in care inseamna eu cer raspunsul".
Cartile de tarot sunt folosite atat pentru joc, cat si, cel mai ades, la "prezicerea viitorului". Un pachet contine 78 de carti: 22 de arcane majore (sau mari mistere), ce sunt folosite ca atuuri in jocul de tarot, si 56 de arcane minore (sau mici mistere). Arcanele minore sunt similare cartilor de joc moderne, fiind impartite in patru suite: Spade, Bate, Cupe si Monede (echivalente cu cele de pica, trefla, cupa si caro), fiecare suita insumand paisprezece carti. In tarot, arcanele minore joaca insa un rol mai mic si se spune ca ele au aparut la mult timp dupa arcanele majore.
Semnificatia mistica a Tarotului
Cele 22 de arcane majore au facut mereu obiectul unor reflectii mistice. Magicienii si adeptii ermetismului le foloseau cu precadere. Multi dintre ei percepeau in tarot o formula universala microcosmica apta sa explice fenomenele din Univers si chiar sa interpreteze sensul existentei. De buna seama ca intelegerea acestei formule implica o dedicare si o reflectare pe masura asupra fiecarei carti.
Unii mistici sunt de parere ca tarotul e un fel de scriptura sau de limba timpurie similara exprimarilor extatice intalnite in Biblie. Aceste teorii abordeaza caracterul psihologic al tarotului. O directie similara au urmat-o cercetarile cabalistului francez Eliphas Levi si ale peruchierului "iluminat: Etteila d'Odoucet, la mijlocul secolului al XIX-lea, cei doi stabilind existenta unor legaturi intre tarot si alfabetul ebraic, fiecarei litere ebraice din cele 22 corespunzandu-i una dintre cele 22 de arcane majore. Aceasta afirmatie nu e lipsita de temei, intrucat concorda cu alte teorii despre originea tarotului. Legatura cu alfabetul ebraic poate indica un fel de asociere a cartilor de Tarot cu o arta a literelor cabaliste si a numerelor mistice. Poate ca doctrina secreta ebraica a cabalei ne-ar putea da unele indrumari privind semnificatia arcanelor majore.
Cartea principala a cabalei, Zoharul (insemnand stralucire), trateaza, printre altele, diferitele atribute ale literelor ebraice din care se poate sa fi derivat semnificatia cartilor de tarot. Potrivit unei presupuneri mai indraznete, tarotul ar face parte din stiinta cabalei. Se cunosc foarte putine lucruri despre utilizarea cartilor de tarot in cadrul unor ritualuri magice speculative.
Se spune ca tarotul are legatura si cu astrologia: in secolul al XIX-lea, un "crestin" francez a corelat cartile de tarot cu semnele zodiacale si cu planetele sistemului solar. Unii reprezentanti ai invataturilor ezoterice moderne, cum ar fi Franz Bardon si Elisabeth Haich, au identificat in arcanele majore diferitele etape ale initierii mistice. Ele pot reprezenta niste jaloane pe calea de a deveni un adept, fiecare arcana majora corespunzand cu exactitate unei stari de constiinta. Prin urmare, e posibil ca tarotul sa ilustreze drumul omului spre propria sa desavarsire.
Importanta psihologica a Tarotului
Cuvantului "desavarsire" folosit mai inainte nu trebuie sa-i fie atribuit vreun caracter mistic, caci, potrivit psihologiei profunzimii, desavarsirea omului inseamna gasirea drumului spre propriul lui sine, dat fiind faptul ca omul nu prea se cunoaste pe sine insusi.
Sigmund Freud a aratat ca psihicul ii este necunoscut in mare masura omului: constiinta reprezinta doar o mica insula din oceanul vast al inconstientului, fiind guvernata de acesta din urma. Psihologul elvetian C. G. Jung a stabilit ca "inconstientul" e guvernat de un nucleu "care e acelasi la toate fiintele umane, inconstientul colectiv". Acesta consta in niste prototipuri, denumite arhetipuri, care influenteaza puternic comportamentul si imaginatia omului. Desavarsirea poate fi atinsa prin accesarea de catre constient a inconstientului – mai intai a inconstientului colectiv, de care fiintele umane obisnuite nu sunt constiente –, in felul acesta omul ajungand sa il perceapa si sa se familiarizeze cu el. C. Jung denumeste acest fenomen proces de individualizare.
Cele 22 de arcane majore din tarot ilustreaza intreg procesul de individualizare, pe etape. Incepand de la prima arcana majora (Magicianul) si pana la a douazeci si una (Lumea), ele simbolizeaza in ansamblu dispozitia omului ce se indreapta spre starea de individualizare. Unele arcane ilustreaza cu fidelitate anumite arhetipuri (mai multe detalii vor fi oferite la descrierea lor). Acest fapt minunat are o explicatie simpla: cel care a inventat tarotul, fie el egiptean sau european, a conceput aceste arcane, cel mai probabil, in cursul propriului sau proces de individualizare, ca sa-si fixeze intr-un stil plastic calea care sa-l conduca la propriul lui sine. Simbolismul arhetipal al arcanelor explica totodata popularitatea de care se bucura in randul multor oameni.
In ceea ce priveste locul arcanei 0, Nebunul, parerile sunt impartite. In opinia unora, ea ar trebui sa fie simultan prima si ultima (rezultand astfel un cerc al arcanelor din Tarot), intrucat omul porneste in procesul de individualizare in calitate de nebun, iar la atingerea desavarsirii ajunge din nou in pozitia de nebun, in fata sa deschizandu-se o noua etapa, pe o treapta mai inalta, din dezvoltarea lui continua.
Pe de alta parte, cartile de tarot nu sunt doar o ilustrare a procesului de individualizare, ci pot fi folosite si pentru a ne ajuta sa ne descoperim pe noi insine. Meditand asupra arcanelor majore se pot constientiza chestiuni necunoscute, avansand astfel pe calea realizarii de sine. Pe langa toate aceste consideratii, cartile de tarot aduc odihna si relaxare dupa agitatia vietii de toate zilele, conducandu-ne pentru scurt timp intr-o lume a culorilor si imaginatiei.
Divinatie prin intermediul cartilor de Tarot
Tarotul si soarta sunt adesea legate intre ele. In cartea sa Doctrina secreta, teozoafa H. P. Blavatsky face aluzie la faptul ca simbolul tarotului era cunoscut si in Egiptul antic ca facand parte din "Roata norocului" (ilustrata pe arcana majora X), fiind folosit in scopuri divinatorii. Desi afirmatia nu se poate verifica cu mare usurinta, un lucru e totusi cert: tiganii au folosit si folosesc in continuare cartile de tarot ca sa prezica viitorul. In secolul al XIX-lea, obiceiul lor a dat nastere, in Paris, practicii de explorare a viitorului cu ajutorul acestor carti. Renumitele ghicitoare sau "cartomanciene" din Paris isi castigau existenta folosind in principal si cartile de tarot.
In zilele noastre, atunci cand cineva cumpara carti de tarot, o face aproape intotdeauna in scop divinatoriu. Cu toate acestea, multi ezoteristi sunt de parere ca prezicerea viitorului e straina de scopul tarotului, insemnand, in principiu, o degradare a ceea ce inseamna el. Atitudinea fata de prevestirea viitorului priveste pe fiecare om in parte, dar trebuie subliniat faptul ca, atunci cand se etaleaza si se interpreteaza cartile, nu trebuie respectate reguli sau ritualuri stricte. Dimpotriva, simplul fapt de a privi cu atentie cartile conduce la idei si intelegeri spontane si intuitive.
Semnificatiile pentru prezicerea viitorului sunt date pentru fiecare arcana in parte, fiind in acord cu cele stabilite de Etteila.