Scurta epopee a unui medic pe Frontul de Est (8 aug. 1942 – 9 sept. 1943)

Notele, dupa cum se vede, contin observatii personale, atat obiective, cat si subiective, nu se poate altfel; rezultatul dialogului cu locurile strabatute, cu oamenii, cu activitatea depusa. Activitatea profesionala din timp de pace, care a fost transpusa in stare de razboi. Activitatea cu nuanta civila, care a fost adaptata la regimul militar. Vagi generalitati, mai curand maruntisuri. (Ion N. Petrosanu)

Ce bine daca, atunci cand era in viata tatal nostru, l-am fi descusut sa aflam tot ce ar fi putut el sa ne destainuie si totodata sa intelegem mai bine prin ce a trecut. Interesant este ca el a relatat impartial fapte si situatii din mai multe puncte de vedere: al romanilor, al inamicilor (sovieticii), al germanilor (cu care Romania era aliata), dar si al populatiei locale, rusi de rand, fata de care a aratat compasiune prin ajutorul dat ca medic de cate ori s-a putut. (Cei trei copii: Theodor, Cristian, Michaela)

Personal, ii datorez doctorului Petrosanu foarte mult din formarea mea chirurgicala, fapt pentru care-i voi purta o vesnica recunostinta. Niciunuia dintre chirurgii pe care i-am cunoscut nu i se potrivesc mai bine cuvintele scrise de Carlyle: „Munca trebuie savarsita in tacere, eroic…” (Prof. dr. Ion Chiricuta)