Post/neoistoria filmului romanesc (si nu numai) in mono-dialoguri critice (via Facebook & Extra-Fb.). Vol. 4

Domnul Valerian Sava pur si simplu nu are astampar! De aproape 70 de ani nu rateaza mai nimic din dealurile si vaile, din culmile insorite si din vagaunile reci ale filmului romanesc (prima rubrica de film pe care a pastorit-o debuta in iulie 1955, in revista Contemporanul!), iar aceasta incapatanata consecventa il transforma, de la sine, nu numai intr-un cronicar prin excelenta, dar si intr-o cronica vie a tuturor acestor decenii de visare cinematografica si de transpunere a scenariilor pe pelicula. Dupa cum nu se poate opri din vizionarea tuturor filmelor noi, domnul Sava nu-si poate deloc inhiba nici verbul critic – si asa se face ca a publicat in majoritatea (foarte posibil, toate) revistelor romanesti care au avut vreodata rubrica de film, iar acum, in epoca retelelor sociale, pagina de film pe care o intretine, din 2018, pe o astfel de retea strange toate observatiile si analizele sale, mereu la cald si judecand, cel mai adesea, la rece.

Valerian Sava mai are o calitate: nu numai ca pandeste filmele si le priveste/diseca din aproape a treia secunda de dupa aparitia lor, dar autorul nostru mai are rabdarea de a-i citi si pe ceilalti camarazi ai criticii de film, mai tineri sau mai experimentati, si de a-si incrucisa, cu acestia, cateodata, lama fina a polemicii. Deseori ma intreb cum anume un astfel de om, educat si debutat intr-o cu totul alta paradigma culturala nationala, se poate acomoda intr-un ecosistem cinefil precum cel de azi, in care diversitatea fara margini a proiectelor cinematografice depinde mai mult de marketing decat de faima actorilor sau regizorilor, in care cinematograful din coltul strazii a fost demult inchis, iar sutele sau miile de filme sau seriale disponibile minut de minut si 365 de zile pe an depind mai putin de pofta noastra de evadare din real si mai mult de calitatea wi-fi-ului care ne insoteste din sufragerie pana in baie si de la locul de munca pana la plimbarea noastra prin parcuri.

Pentru ca Valerian Sava este efectiv un veteran al cinefiliei si pentru ca nu slabeste deloc pasul in fata unor (supra)productii care dimineata sunt premiere, la pranz sunt perimate iar seara sunt deja uitate, nu pot decat sa deschid, cu emotia de rigoare, acest al patrulea volum al reflectiilor sale filmo-critice, stiind de la bun inceput ca fraza si ideile autorului nu ne vor plictisi niciodata – chiar daca unele dintre filmele despre care scrie o mai fac… (ADRIAN CIOROIANU, profesor de Istorie si cinefil neofit, 2 iunie ’24)