Zanele din Valea Cerbului. Editie ilustrata

Ora noptii jumatate a sosit.

Deodata, venind din vale, coborand de la deal, iesind din aniniş, se vad niste chipuri albe, parca de femei. Ele inainteaza spre un tapsan inmuschiat din mijlocul poienii. Iata inca o fantasma alba, mai înalta si subtiratica, se desprinde din negrul aninisului, cercuitor al poienii.

– Sa traiesti, Zana a Zanelor, murmura celelalte, inconjurand-o.

– Bun gasit, zanelor, dragute ale mele, spuse. V-am chemat si vad, cu mulţumire, ca toate, mici şi mari, puternice şi mai umile, fioroase şi blande, aţi alergat la chemarea mea. N-ar fi bine ca de acum inainte sa urmam a ne aduna tot astfel, in toate serile, aci, spre a sta de vorba, a ne sfatui, a ne cunoaste mai bine, a ne da sprijin, in loc de a trai razlete si nestiutoare unele de altele, ca pana acum?