Copiii mari devin bizari

Copiii mari devin bizari este un roman pentru adolescenti, scris de doi autori: un profesor – Ovidiu Gligu, si o eleva – Letizia Timofte, care la cei 16-17 ani ai sai realizeaza un inedit debut literar. Cei doi autori „belgieni” contureaza o fresca sociala, un tablou regrupand doua lumi aparent diferite dar totusi destul de asemanatoare: lumea adolescentilor din Romania post-comunista, si lumea adolescentilor din diaspora romaneasca.

Milioanele de romani din diaspora alcatuiesc un univers aparte, avand deja o traditie de cateva decenii, cu trasaturi specifice, usor de recunoscut si imposibil de ignorat. Acesti oameni curajosi, chiar daca au devenit cetateni ai tarilor adoptive, se considera in continuare romani plecati la munca in Occident, ceea ce nu se poate spune, bineinteles, despre copiii lor. Fie ca sunt nascuti in strainatate, fie ca au ajuns acolo la varste foarte mici, copiii anilor 2000 – adolescentii de azi – se gasesc intr-o situatie destul de complicata in raport cu tara parintilor lor. De fapt proprii lor parinti sunt reprezentantii unei „culturi” pe care, uneori, ei nu o inteleg, nu o recunosc si nu o accepta.