Casele astrologice închise

Din practica astrologică directă reiese faptul că o Casă închisă este adeseori manifestarea directă a Grației Divine, dar într-o formă care nouă nu ne place.

Ori de câte ori tindem să acționăm într-un moment nepotrivit, într-o manieră greșită ori urmând o direcție care nu ne este necesară, Dumnezeu blochează prin ceva sau prin cineva acțiunea, maniera ori direcția respectivă. Acest lucru se repetă până când noi nimerim calea dreaptă, maniera corectă sau direcția necesară de evoluție, chiar dacă acest lucru durează ani sau zeci de ani. Lecția fundamentală de viață este aceea de a deveni capabili să subordonăm voința noastră individuală Voinței Divine, obținând o relație cât mai curată posibil cu Dumnezeu, El devenind apoi (în mod conștient pentru noi) călăuza noastră directă pentru tot restul existenței actuale.

O planetă neaspectată sau o Casă închisă poate deveni oricând testul major al vieții pe care să-l picăm cu seninătate sau scurtătura către realizarea spirituală supremă.

„Scopul cel mai înalt al astrologiei este acela de al face pe om să devină conștient de evoluția sa spirituală și de al ajuta să se integreze în Ordinea Cosmică a desfășurării evenimentelor, astfel încât să evite greșelile spirituale – adică acele greșeli care îl îndepărtează de Dumnezeu.”

„Știm deja că orice problemă de sănătate este o foarte gravă limitare, indiferent care ar fi limitarea aceea. Absolut orice problemă de sănătate, fizică sau psihică, este o suspendare a noastră – fie ea și temporară – dintr-un anumit tip de activitate. Nu putem învăța, călători, acționa, munci, face dragoste câtă vreme suntem bolnavi. Și, în acest fel, problemele de sănătate devin, ele însele, urgențele noastre spirituale ce trebuie remediate prin diverse procedee.

Alături de acestea, convingerile noastre mentale, credințele noastre religioase, căutările noastre spirituale tind să fie limitări severe dacă, însușite și manifestate egotic, le considerăm adevăruri ultime. Fanatismul, autoritarismul, dogma dar și suspiciunea, îndoiala, exclusivismul, perfecționismul, criticismul fac din ideile și valorile spirituale pe care le dorim și le căutăm, din adevărurile spirituale autentice, limitări incredibile, adeseori chiar distructive. Luciditatea, discernământul, intuiția spirituală, bunul-simț, credința fermă ne pot ajuta să evităm aceste pericole.”

„Este bine să ne amintim clipă de clipă că Dumnezeu ne privește de la nivelul motivațiilor noastre subconștiente reale, și nu de la nivelul conștient, al mentalului inferior, de natură senzorială, care ne servește clipă de clipă scuze și menajamente egotice.

De fiecare dată când coborâm într-o nouă încarnare, ne asumăm o menire, o anumită lecție majoră sau o anumită misiune spirituală, indiferent cât de anonimă este ea. Aceasta trebuie îndeplinită și Dumnezeu ne veghează ca să ne amintim permanent de ea.”

„Viața noastră există cu adevărat dacă și numai dacă este pusă în slujba unei idei, a unui ideal. Ne referim aici la idealurile benefice, de bun-simț, chiar și în cazul celor obișnuite sau foarte comune. Ele devin, în timp, coloana noastră vertebrală, forța portantă, puterea care ne înalță sau care ne mișcă spre înainte sau spre în sus. Ne dedicăm lor și, deși fac parte din viața noastră, ele depășesc în anumite condiții chiar nivelul destinului personal.

Privite cu un ochi extrem de critic, idealurile ne condiționează. Spiritual vorbind însă, ele dau existenței splendoare și ființei umane o anumită forță divină. E adevărat, nu mai suntem liberi să renunțăm sau să murim când vrem, să ne luăm lumea în cap sau să schimbăm direcția când ne-am plictisit de ea sau când am ajuns la o răspântie. Ne plac sau nu, ele sunt ale noastre și nu ne permit să regresăm. După ce obstacolul a fost trecut, după ce idealul a prins contur sau chiar a fost împlinit, realizăm și noi cât de mult ne-a salvat și cât de mult din saltul nostru spiritual îi datorăm.

Asemeni planetei neaspectate, Casa închisă nu reprezintă doar o energie conflictuală, o dificultate sau un eventual pericol. E adevărat că semnificația karmică este ușor de înțeles: în anumite vieți anterioare, nativul a fost atât de preocupat de domeniul respectiv de viață, încât l-a dezvoltat sau s-a preocupat în mod excesiv de el; atât de „excesiv”, încât acum se confruntă cu excesul pe care l-a creat și pe care, iată, nu-l poate controla. Probabil că aceasta chiar este una dintre lecțiile actualei încarnări – să rezolve această energie perturbatoare, s-o ia în stăpânire, s-o controleze și s-o armonizeze.

Dacă, însă, el chiar rezolvă această energie perturbatoare, atunci Casa închisă, asemeni planetei neaspectate, este chiar „scurtătura” lui spirituală către Dumnezeu. De aceea am afirmat mai devreme că aceste configurații devin testul pe care nativul tinde să-l pice cu seninătate sau scurtătura lui către un destin spiritual chiar excepțional.”