Imperfect

Venim in lume bine, cat de cat, dar din motive mai mult sau mai putin inchipuite, ne gaseste varsta adulta in postura de papusi stricate, unele fara cap, altele fara inima ori cu sufletul zdrente. Unii dintre noi ne mai peticim prin cabinete de terapeuti, ori cautam serviciile lustragiilor de emotii si sentimente, sperand ca un polish o sa ne faca sa ne simtim din nou vii si curati. Ramona Smereciuc scrie pentru papusile stricate din noi. Nu pot sa va povestesc ce am gasit in versul si verbul ei fara a dezvalui ce soi de papusa sunt, mai ales ca aceasta carte nu e despre mine, ci despre ea. Pot in schimb sa v-o recomand stiind sigur ca fiecare dintre voi va gasi aici cel putin o oglinda. – Adi Hadean

Poezia Ramonei Smereciuc este – ca sa o citez – fisura prin care ii faci loc luminii, pentru a intelege ca noi, oamenii, ne putem croi drum catre orice paradis. Paradisul ei este o succesiune de emotii, de ganduri neduse la capat, de perspective care te invita sa o cauti printre cuvinte si sa o intelegi. Scrie din ambele posturi – feminina si masculina – aratandu-ne ca nu trebuie sa credem ceea ce ni se spune, ci ceea ce simtim. Jocul versurilor ei este unul multi-senzorial, in care esti, pe rand, intensitatea verdelui cu care poti compune orice poveste iti doresti, atingerea lutului modelat de iubire, savoarea vinului neinvechit, tunetul valurilor marii al carei mesaj ramane adesea nedeslusit, parfumul lui "suntem". Imperfect este o poveste de iubire de sine, de viata, de iubire romantica si de crestere. Actuala ("iubitul meu din vremi de pandemie"), atractiva, provocatoare, poezia Ramonei Smereciuc este o optiune altfel de dezvoltare personala, dar si o sursa de inspiratie pentru toti cei care isi doresc conexiuni mai profunde, dar in acelasi timp libere. Data viitoare cand te intreaba aplicatia Bumble "Need a strong opener?" – alege un vers de-al Ramonei Smereciuc, imi vei multumi. – Raluca Kisescu, autor Povestea Unicornului care a alergat de la birou la Rio

Poate nu ai stiut sa-i spui Poezie, dar ai gasit-o peste tot: in zambetul pictural al unui om intalnit, poate, o singura data, in focul care ti-a nascut ultima idee, in melanjul de culori pe care l-ai compus pentru ultima ta creatie, in supliciul deciziei pe care ai fost convins ca o iei rational, in felul profund masculin in care te-ai convins ca, nu-i asa, tu nu esti vulnerabil, in viteza cu care te-ai topit cand ai aflat ca vei fi tata ori mama, in pietrele printre care se iroseste apa marii, ori in multitudinea de pietre seducator slefuite dintr-un oras precum Roma, sau in orasul-piatra numit Petra, in ochii duri ai tatalui tau care parea inaccesibil, in lupta cu orice, lupta pe care ai urat-o instinctiv, insa nu ai stiut sa treci dincolo de ea, in cele 1000 de zambete ale ei care te transformau pe loc in copil, in privirea neschimbata a mamei, in renuntari, in regasiri, in amurguri care te luau pe nepregatite, in tine insuti.

Poezia nu exista numai in cuvinte. Cuvintele sunt doar o rama imperfecta pentru frumosul pe care il incadreaza. Poezia e teritoriul de la intersectia dintre simtire, cuvinte, imagini si sunete. Tot ceea ce nu poate fi exprimat, dar e definit. – Ramona Smereciuc