General | |
---|---|
Authors | Lynn Austin |
Publisher | Casa Cartii |
Year | 2016 |
Others | |
Identification | |
ISBN-13 | 9786067320473 |
Format | |
Pages | 445 |
Credinciosi Legamantului volumul 2 (SERIA Cronicile intoarcerii din exil)
27,57 lei
Authors | Lynn Austin |
---|---|
Publisher | Casa Cartii |
Year | 2016 |
Pages | 445 |
Credinciosi Legamantului vol. 2 (SERIA Cronicile intoarcerii din exil) – Lynn Austin
In ceasul cel mai greu, unde sa mai cauti speranta?
Intr-un moment de restriste, israelitii exilati in Babilon isi vad viata atarnand de un fir de par, cand un decret emis de imparat prevede ca, in decurs de un an, toti evreii sa fie ucisi pana la unul, indiferent ca e vorba despre barbati, femei, batrani sau copii.
Ezra, un carturar cu o minte sclipitoare, isi intelege chemarea de a deveni liderul poporului sau. Nevoit sa conduca o oaste, desi pana atunci manuise numai cuvintele Scripturii, se lupta sa aduca speranta in vremuri de disperare, cand toate planurile de viitor stau sa se prabuseasca.
In volumul „Credinciosi Legamantului”, Lynn Austin descrie cu maiestrie destinele unor evrei sau neevrei, impletindu‑le in povesti de viata marcate de credinta si indoiala, dragoste si pierdere, obtinand, in final, un tablou frumos si complex.
Repovestind istoria intoarcerii evreilor din exil, romanul este strabatut de firul rosu al dragostei neschimbatoare a lui Dumnezeu, din care se hraneste si speranta poporului Sau.
Fragment din carte:
„Babilon
Timpul se scurgea cu o repeziciune ce-i taia lui Ezra respiratia. Zilele si saptamanile se succedau intr-o goana salbatica. De la aflarea poruncii imparatului, de acum o luna, isi petrecuse fiecare zi in biblioteca, cautand raspunsuri, dar negasind niciunul. Acum, cand primavara incepea sa infloreasca si osanda mortii se intrezarea tot mai aproape, il cuprindea o disperare vecina cu panica. Studiul si invatarea Scripturilor il satisfacusera in trecut, dar fusesera doar o indeletnicire intelectuala, nu o chestiune de viata si de moarte. Si nici nu-i preocupase scurgerea coroziva a timpului, ceas dupa ceas, ca malul unui rau in furtuna.
Poporul sau avea mai putin de noua luni de trait, nici cat ii trebuia unui copil sa se dezvolte in pantecele mamei. Isi suspendase toate lectiile si renuntase la colaborarea cu ceilalti carturari pentru a studia in singuratate, rugandu-se si marturisindu-si pacatele, postind si plangand, apoi intorcandu-se din nou la studiu. Dar Ezra nu era cu nimic mai aproape de gandurile lui Dumnezeu sau de o cale de a-si salva poporul. Descoperise in schimb uriasa diferenta dintre a vorbi ziua intreaga despre Dumnezeu si a-I vorbi lui Dumnezeu; dintre a sti multe despre Dumnezeu si legile Lui si a-L cunoaste pe Dumnezeu. Cu cat invata mai mult, cu atat intelegea mai putin — si se simtea mai putin in masura sa-si calauzeasca poporul, cum il indemna inca Iuda.”