General | |
---|---|
Publisher | Fundația9 |
Year | 2019 |
Others | |
Language | Română |
Identification | |
ISBN-13 | 9772602040029 |
Format | |
Dimensions | 23x27,5 cm |
Pages | 208 |
Cover | Paperback brosat |
Revista Scena9 nr.2 2019-2020
40,00 lei
Publisher | Fundația9 |
---|---|
Year | 2019 |
Language | Română |
Pages | 208 |
„Revista asta e un test.” Așa încheiam editorialul primului număr al revistei Scena9. Nu știam dacă oamenii au nevoie de ea, așa că i-am întrebat. Răspunsurile pe care le-am primit în ultimul an, după ce revista a ajuns la câteva mii de cititori, ne-au dat semnul de care aveam nevoie ca să ne apucăm de numărul 2.
Firul lui e schimbarea. Pentru că iarna asta se împlinesc 30 de ani de când am trecut de la comunism la capitalism, pentru că ne-am dat de atâtea ori peste cap în ultima vreme, încât e din ce în ce mai greu să știm cine suntem. Schimbarea are vârsta noastră, a celor născuți în preajma Revoluției, așa că am vrut s-o cunoaștem mai bine. I-am adunat într-un comando ideal pe unii dintre cei mai buni jurnaliști, scriitori, fotografi și ilustratori de la noi. Împreună, ne-am uitat înapoi și înainte cu foarte puțină mânie. Avem 30 de articole pentru 30 de ani.