Exilul greco-catolic in arhivele Securitatii

Instaurarea comunismului dupa 6 martie 1945 si apoi sovietizarea si comunizarea tarii au dus la generalizarea si mentinerea terorii si, in mod dramatic pentru uniti, la interzicerea Bisericii Greco‑Catolice prin Decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948 impus de comunisti la ordinul lui Stalin, dupa modelul Ucrainei care a avut aceeasi soarta cu doi ani inainte; or, tocmai abuzurile regimului au dat un sens particular rezistentei greco‑catolicilor din tara si din exil in raport cu sistemul totalitar.

De fapt, trebuie spus de la inceput ca intregul cler greco‑catolic a avut de fiecare data un singur deziderat, acela de a lupta pentru Biserica in Suferinta si de a pleda pentru repunerea ei in drepturi, iar episcopii martiri au murit pentru a‑si apara credinta si Biserica, insa cererea de restituire a drepturilor Bisericii Greco‑Catolice a insemnat inclusiv contestarea legislatiei comuniste prin care s‑a decis interzicerea Bisericii Unite (si nu desfiintarea, intrucat canonic ea a continuat sa existe), reclamarea incalcarii libertatilor confesionale si opozitia fata de prigoana declansata de institutiile regimului comunist, ceea ce semnifica faptul ca a fost contestat implicit regimul, metodele, instrumentele si institutiile ororii „rosii”. Episcopul Ioan Suciu, administrator apostolic al Arhidiecezei de Alba‑Iulia si Fagaras, a respins regimul instalat fraudulos, inca din aprilie 1948, printr‑un discurs virulent impotriva „adevarului” oficial, printr‑o riposta din august acelasi an la adresa „organelor reprezentative ale fortei statului”, printr‑o predica din septembrie in care a criticat Legea Invatamantului care suprima scolile confesionale; la toate acestea adaugandu‑se ultima scrisoare, din 18 octombrie 1948, adresata Nuntiului Apostolic din Romania, in care a vorbit despre „persecutia violenta si generala” a organelor administrative ale Statului, a Sigurantei Generale si a Partidului Comunist. (din „Introducere”)