Copiii sălbatici

În anul 1981, liniștea aparentă a orașului B. este tulburată de apariția, pe garduri și pe ziduri, a numeroase lozinci antitotalitare, scrise cu cretă. Forțele de ordine și represiune cheamă întăriri și se coalizează cu grupuri de informatori, de copii ai străzii, de hoți. Protestatarul, un elev de liceu, este deconspirat repede. Va fi anchetat de Securitate și va muri lent, în chinuri.
Romanul Copiii sălbatici evoluează în jurul acestei povești adevărate, dar trebuie citit că o feerie epică din subterană comunistă, unde personaje crude, inocente, însetate de viață se asociază, dintr-un instinct atavic de supraviețuire, în grupuri, în secte, în rețele de urmăritori, și circulă aiuritor prin tunelurile unei lumi în care domnesc Partidul, Miliția, Securitatea. Caută victime și denunțători. Supraveghează străzile, fabricile, școlile, satele de la granița cu URSS. Coboară în adîncurile sufletelor celor singuri, pătrund în intimitatea familiilor, citesc gîndurile lor secrete. Aud, văd, raportează. Fiecare, în acest ritual social, își consumă cu patimă plăcerile și spaimele, cu o bogăție halucinantă a percepției senzuale sau mentale, dar păstrează un ideal comun: fraternizarea cu celălalt.
Constantin Iftime împărtășește vitalitatea personajelor sale, devine parte din ele, trăiește cu o minuție înfricoșătoare fiecare scenă sau tablou al acestui univers grotesc. Eroii săi, prinși în virtejul evenimentelor, nu mai au hotar sufletesc, moral, social, intră în zone interzise ale conștiintei, fac să săra în aer imaginarul comun al vieții în comunism descrise de literatura de pînă acum.

Alte titluri pentru ConstantinIftime (autor):

Elefantul de câmpie (2014)

,