Apocalipsa dupa un inger mort

Qpoem este proiectul celei mai solidare comunitati de poeti si iubitori de poezie. Facebook-ul i-a strans pe toti intr-o uriasa fila comuna pe deasupra invidiilor. Astfel incat, in orice parte te-ai pierde, poezia este peste tot, asa cum centrul este peste tot. – Calin Vlasie

Carmen Stefania Luca (n. 1983, Roman, jud. Neamt) este absolventa a Facultatii de Comunicare si Relatii Publice, a Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi. A publicat poezie in revistele Oglinda Literara, Litere, Zona Literara, Timpul, Plumb si Ateneu si in antologia Romeo si Julieta de la Mizil. Este membra a cenaclului Qpoem din 2015.

„Nu stiu daca intersectiile de modalitati poetice din Apocalipsa dupa un inger mort sunt intentionate sau nu (inclin sa cred ca nu). Însa ele tradeaza, pe langa lecturile lui Carmen Stefania Luca, si o cautare a propriului drum, o incercare de acordare a acestui instrument sublim, care este vocea poetica. Neputandu-se extrage pe de-a-ntregul din discursul «la moda», poeta cauta, in acelasi timp, sa dea o alta intrebuintare ingredientelor care il alcatuiesc – putin cinism, ceva suprarealism, nitica fronda gratuita, un petic de kitch (nu totdeauna deliberat) – si, mai ales, sa introduca un curent emotional care sa redimensioneze «reteta». Aflata inca in plina metamorfoza, poezia lui Carmen Stefania Luca trebuie citita si cu (daca nu cumva mai ales cu) intelectul, pentru ca, aparent radicala si «colturoasa», sugereaza o ecloziune care ne indeamna sa intrevedem, in crisalida de azi, fluturele multicolor de maine.” – Razvan Voncu

"intangibila inima inca 

o tacere care ma rupe-n bucati 

creste vazand cu ochii 

un gol din care nu stiu sa ies 

te-astept in punctul unde drumurile s-au oprit 

intr-un iulie atat de cald 

mai stii 

privirea dincolo de sticla striga si striga 

nu in viata asta trebuia sa ne intalnim 

nu aici unde timpul e din ce in ce mai subtire 

ne curg printre degete clipele si ne lovim pierzandu-le 

himera 

mi-e dor de aerul in care mi-am plantat aripile 

mi-e dor de cuibul unde-am invatat s-adun 

voi deveni un puzzle 

iar mana ta e departe 

asincron toate se vor aseza 

si cerul 

si inaltul 

si zborul 

o tacere care ma sfasie si-mi vine s-o fac ferfenita 

hai s-o rupem totusi 

tu un colt eu un colt tot asa "